© foto Beowulf Sheehan/PEN American Center

Orice întâlnire cu o personalitate internaţională de primă mână este interesantă şi aşteptată cu emoţie indiferent dacă este sau nu din domeniul tău de activitate. Întâlnirea cu o celebritate din rândul scriitorilor devine chiar mai captivantă, acesta din urmă fiind persoana cea mai potrivită pentru dezvăluirea unor emoţii şi fapte pe care alţi oameni nu reuşesc să le descrie la fel de bine. Aşteptările cresc şi mai mult în momentul în care respectivul face parte dintre autorii tăi preferaţi.

Nu, nu cu asemenea aşteptări am mers eu la conferinţa de presă a lui Salman Rushdie, aflat în România pe motiv de promovare a cărţii Seducătoarea din Florenţa, apărută în iunie anul trecut şi tradusă în româneşte la Polirom. De fapt, venirea pe plaiurile dâmboviţene nu a fost pusă pe seama romanului, ci pe motiv de invitaţie din partea Editurii Polirom, prilej cu care scriitorul va participa la o serie de întâlniri cu cititorii români şi cu mass-media autohtonă. De parcă Rushdie murea de curiozitate să vadă ce cred cititorii din România despre cărţile lui…

În fine, indiferent de împachetarea de marketing destinată impulsionării vânzării de romane, plimbarea scriitorului condamnat la moarte de către ayatolahul iranian Ruhollah Khomeini în 1989 pentru Versetele satanice parcă pune România pe harta statelor luate în seamă de personalităţi ale literaturii contemporane. Chiar dacă deciziile editurilor sunt motivate financiar (pornind de la mărimea pieţei), venirea lui Rushdie este importantă. Ne face să ne simţim mai bine, la fel ca şi trupele mari care au început să concerteze pe la noi. Adică nu mai trebuie să ne facem planuri de călătorii prin străinătăţuri pentru a-i vedea pe cei de la Metallica sau Rolling Stones cântând sau pe Madonna dansând.

Mă aşteptam totuşi ca la conferinţă să văd mai mulţi jurnalişti de specialitate, care să pună întrebări la obiect, legate de romane şi de ideile din cărţi, nu despre viaţă, România sau concepte ideologice precum freedom of speech. Colegul Victor are probabil dreptate, nu avem specialişti care să pună asemenea întrebări printre rândurile reporterilor de televiziune sau de presă scrisă. Iar conferinţa era, de fapt, de popularizare, ceea ce înseamnă că răspunsurile la întrebări specifice nu trebuie să ajungă la publicul televiziunilor comerciale. (Chiar şi aşa, eu ştiu că dacă vine guvernatorul Băncii Centrale Europene întrebările vor fi foarte la obiect, în niciun caz vagi sau despre subiecte sociale. Cel puţin întrebările mele.)

Ok. Ce am aflat? Am aflat că inspiraţia lui Salman Rushdie vine, în cea mai mare parte, din originea lui indiană, unde a crescut înconjurat de o literatură înclinată foarte puternic spre elementul fantastic, literatura orientală. Că poveştile din copilărie l-au convins de mic să îşi dorească să fie scriitor („de la 9-10 ani, dacă mă întreba cineva, spuneam că vreau să devin scriitor“), că scriitorii care l-au influenţat masiv au fost cei din valul literaturii Americii latine (Borges, Márquez), dar şi cei europeni, precum Kundera. Că formarea şi-a efectuat-o cu Bulgakov mai mult decât cu Kafka şi că Murakami este unul dintre contemporanii importanţi pentru literatură (cred că se referea la Haruki, nu la Ryū, nu am apucat să-l întreb, deşi mie imi place mai mult Ryū.)

Literatura ar trebui să fie destinată  mai mult explorării realităţii, nu evadării din realitate, conform declaraţiei scriitorului. „Prefer cititorii care îşi amintesc romanele, nu pe cei care le uită.“ (Read to remember, not read to forget.) Şi că fenomenul migraţiei, individuale sau de masă, ce a intrat într-un con de negativism după 9/11, este foarte important pentru eliminarea graniţelor dintre culturi, el însuşi fiind un produs al migraţiei.

Până la urmă, de ce a venit Salman Rushdie în România? Păi, invitaţia Polirom, sponsorizată în principal de Class Living al Cameliei Şucu, a fost transmisă prin intermediul Monicăi Bârlădeanu. Aflată în relaţii bune cu Polirom, actriţa l-a fermecat cu frumuseţea din dotare pe craiul british-indian (a ajuns deja la patru neveste, slăbiciunile sale pentru sexul frumos fiind bine-cunoscute!) Probabil că una dintre cerinţele impuse de Monica a fost prezenţa scriitorului la emisiunea lui Radu Moraru de la B1 TV, televiziunea prietenului Boby Păunescu. Oricum, ar fi interesant de aflat cât de mare a fost beneficiul organizatorilor (asta numai după încheierea Târgului Gaudeamus, unde ar trebui să se vândă multe Seducătoare), cel al sponsorului (Class Living) şi cel al partenerilor (Teatrul Odeon, TVR Cultural), în cazul celor din urmă fiind numai de imagine.

Nu ştiu care a fost câştigul lui Salman Rushdie, din câte bănuiesc nu a fost plătit pentru deplasare. Sunt sigur, în schimb, că pentru România, pe plan literar şi cultural ar fi fost mult mai benefic dacă se organiza şi o dezbatere/susţinere serioasă a scriitorului, eveniment de la care puteau fi transmise materiale prin presa internaţională. Mă rog… Până la o astfel de dezbatere, mă apuc să citesc Seducătoarea şi am să v-o povestesc. Nu de alta, dar până apare filmul mai e ceva vreme.