În ianuarie 2008 scriam în Capital că piaţa imobiliară stă pe gheaţă subţire şi că din cauza unei probabile crize a finanţării, colapsul e aproape. N-o să am pretenţia că mi-am recăpătat cel mai repede luciditatea, pentru că au făcut-o alţii cu luni de zile înaintea mea. A fost însă, unul dintre primele, dacă nu primul material din presă care a avertizat asupra a ce poate urma. Şi a fost greşit. Greşit pentru că ce a urmat a depăşit cu mult cele mai negre aşteptări. Entuziasmul găunos din 2005-2007 a continuat, însă, şi probabil de-aia totul s-a dus repede de râpă. Situaţia se cunoaşte. Pe scurt, avem livrări minime de locuinţe noi, doar vreo 2.000-3.000 anul ăsta, piaţa birourilor se confruntă cu o rată de neocupare de vreo 15% acum şi nimeni nu s-ar mira să avem 20% la anul, iar cele 108 centre comerciale anunţate sunt de fapt doar maximum o treime.
Cel mai grav element de pe piaţă este reprezentat însă de cele doar 8.000 de credite pentru locuinţe (ipotecare, imobiliare şi Prima Casă) acordate în primele nouă luni ale anului. Să zicem că cifra finală (odată ce vor fi traşi banii de credit pentru alte finanţări prin Prima Casă, mai lentă din cauza birocratizării) va fi de 10.000. Hai să zicem 15.000. Asta reprezintă sub de 10% din totalul de credite pentru locuinţe acordate în România în ultimii ani, şi, dacă e să fim serioşi trebuie să luăm în calcul ultimii maximum 3 ani, adică 2006, 2007 şi 2008. Adică situaţia e cam albastră în ceea ce priveşte viitorul pieţei locuinţelor şi probabil că, dacă ritmul se menţine, la anul dezvoltatorii vor cădea pe capete. Au profitat, cât au profitat, dar pentru ei în 2010 va veni scadenţa. Cine poate oase roade, cine nu pleacă acasă cu coada între picioare.
La toată această stare de lucruri, vine să contribuie şi necesitatea existenţei unui certificat energetic pentru fiecare locuinţă vândută sau închiriată. Ce înseamnă asta? Că marea majoritate a locuinţelor vechi nu se vor putea vinde, pentru că nu au acest certificat, deşi realizarea unuia în grabă, la grămadă n-ar fi de mirare. Nu vorbimde închiriat. Câţi proprietari închiriază legal? La vânzare însă, cel puţin teoretic, ar fi avantajaţi dezvoltatorii, imobilele noi având deja acest certificat. Teoretic, doar. Preţurile-s mari, băncile nu dau credite deci…
Acest articol este împărţit pe mai multe pagini: 1 | 2 |

