Cred că nu poate nega nimeni că trendul cel mai cool din prezent este ecologia şi naturalismul, cu toate componentele lor. Să reciclăm tot ce se poate, să consumăm cât mai puţină energie şi cât mai puţine materii prime, să salvăm puii de potârniche. Eventual, să ne dăm viaţa pentru balene şi pentru foci. Şi să mâncăm cât mai ecologic, biologic şi organic.

O dezbatere interesantă pe acest subiect găsiţi în ultimul număr din Dilema Veche, între Cristian Ghinea şi Remus Cernea, pornind de la un articol de-al lui Stephen T. Asma. Profesorul american de filozofie face o paralelă între ecologism şi religie, susţinând ideea că tendinţele naturaliste actuale sunt un substitut pentru religie, necesare nevoii noastre de autoflagelare (omul modern nu îşi mai canalizează furia către exterior ci către interior.) Evident, fostul candidat la preşedinţie din partea Partidului Verde nu este de acord cu Asma, arătând că ecologismul nu are de-a face cu vreo formă de religie, ci cu ştiinţa, responsabilitatea, umanismul, pragmatismul etc. Nu intru în amănunte.

Polemica este oricum interesantă, însă are lipsurile majore ale ideilor mari, create şi dezbătute de „clasa“ educată şi cu un nivel de viaţă peste medie (astfel încât să îşi permită să îşi piardă timpul gândindu-se la aşa ceva.) Adică nu îşi găseşte aplicabilitatea în rândul maselor. Ce vreau să spun: lăsând la o parte polemica ecologism-pseudoreligie şi ecologism-realism, viaţa „verde“ atât de intens promovată în prezent o găsiţi fără nici un efort în zonele rurale, iar în oraşe nu preocupă decât o masă redusă de oameni. Mai exact, cu cât este mai scăzut nivelul de trai cu atât se trăieşte mai eco.

Sper că este clar că iau în discuţie doar România. În urmă cu 10-20 de ani, reciclarea înseamnă, în oraş şi la sate, utilizarea recipientelor de sticlă (şi apoi de plastic) de multe ori după ce au fost achiziţionate cu diferite produse în ele. De la gem până la zacuscă, borcanele şi sticlele erau şi încă mai sunt folosite pentru stocare. Indiferent cât de bune erau murăturile şi legumele conservate „de casă“, toate erau un simbol al sărăciei, al lipsurilor moştenite de pe vremea comunismului. Şi s-a încercat respingerea lor totală, mai ales în zona urbană.

De câţiva ani, tendinţa s-a întors. Ne-am săturat de roşiile şi castraveţii fără gust din import şi le căutăm pe cele „de la ţărani“, care au forme neregulate şi urâte dar au un gust desăvârşit. (Aici ar trebui o altă discuţie pe tema seminţelor folosite de ţăranii care vând în pieţe; chiar dacă sunt crescute în grădina proprie, seminţele sunt, de regulă, tot cele modificate genetic, astfel încât „se fac nişte roşii mari, maică, şi foarte frumoase“.) Şi dorim produse bio, eco şi tot tacâmul. Aţi văzut cât costă minunăţiile cu etichetă bio la supermarket?

Ca să nu o mai lungim, statistic ecologismul are foarte mulţi fani în România. Consumul de gaze naturale şi de combustibili fosili scade de câţiva ani, oamenii caută tot mai des să revină la obiceiurile tradiţionale de „punere a legumelor pentru iarnă“, ouăle şi carnea de ţărani sunt cerute, nici apa nu mai este irosită la fel de mult. Şi ce ne mână pe noi în luptă? Ecologismul? Autoflagelarea? Protejarea puilor de potârniche? Naaaaaa. Mai degrabă sărăcia.

P.S.1: Am exemplu preferat legat de ecologie şi economia de resurse. În Japonia (unde am trăit câţiva ani), utilizarea responsabilă a resurselor este la mare preţ. Inclusiv la apă (maşinile de spălat ale japonezilor nu funcţionează cu apă caldă ci doar cu rece, adică nu încălzesc apa.) Revenind la apă: şi tradiţia îi învaţă, dar şi lucrul de care sunt foarte mândri,  noi folosim puţină apă, să facă baie toţi membri familiei în aceeaşi cadă cu aceeaşi apă (tatăl intră primul, cu excepţia cazurilor în care au musafiri, atunci aceştia au prioritate!) Eu, împreună cu soţia, aveam obiceiul să facem duş. La finele lunii, când a venit factura, proprietarul ne-a spus cu surprindere „ce puţină apă folosiţi!“ Şi era mai degrabă un reproş, de parcă eram nespălaţi. În orice caz, aşa am învăţat că „a face economie“ nu este la fel pentru toată lumea.

P.S.2: Ecologismul nu are valoare şi substanţă decât dacă este practicat la scară largă. Consumul de combustibili fosili scade doar atunci când toată lumea îl reduce (importanţa aici revine oricum consumului industrial, nu casnic.) Iar în cazul alimentelor bio, eco sau mai ştiu eu cum, nu trebuie să uităm că producţia industrială, necesară susţinerii unor populaţii mari la costuri cât mai mici, a fost necesară, nu inventată în mod malefic. Nu, nu susţin consumul iresponsabil de orice, dar este o diferenţă majoră între protejarea mediului de către industriile poluatoare şi sfertul de metru cub de apă pe care decid eu să-l economisesc. Iar ecologismul ca idee sau ca pseudo-religie este doar o modă, care, la un moment, dat, va fi înlocuită cu altceva.