La început a fost doar o părere, dar după aia am început să urmăresc cu atenţie fenomenul. De fiecare dată când statul măreşte acciza la tutun, creşte şi filtrul ţigărilor. Nu glumesc. Fenomenul se vede deja cu ochiul liber la ţigările din pachetul de Marlboro Filter Plus Extra, unde filtrul mai are doi milimetri până să ajungă la jumătatea ţigării. Dacă te uiţi însă cu atenţie, se poate observa şi la restul mărcilor aceeaşi găselniţă genială. A, ne mai creşteţi acciza? Buun, mai reducem şi noi din cantitatea de tutun din fiecare ţigară.
Cum acciza se plăteşte pe mia de ţigarete, calculul e simplu. Îmi iei mie bani mai mulţi? Foarte bine, scot şi eu bani mai mulţi de la fraieri, care o să ajungă să fumeze trei ţigări în loc de două şi, mai apoi, două în loc de una (atenţie la neatenţie, citiţi bine, că deja sunt păţit…). Nu-i aşa că vi se pare că aţi ajuns să fumaţi aproape două pachete de ţigări pe zi, în loc de unul?
Potrivit unei analize Business Magazin, piaţa autohtonă a ţigărilor se ridica anul trecut la circa 2,5 miliarde de euro. Miza e mare. Pe termen scurt, poţi ambala filtrul devenit super-long într-o sintagmă de marketing, cum ar fi „HD“ – că tot e la modă High Definition – sau Filter Plus, tehnologii ultra avansate de fitrare, care cu anumite particule de carbon fezandat reuşesc să reducă amprenta de carbon emisă în atmosferă de fiecare fumător cu până la 90%. Sanchi, valorile de gudron, nicotină şi monoxid de carbon înscrise pe pachetele de ţigări nu se modifică, al naibii, nici după aplicarea tratamentului de alungire a filtrului.
Pe termen lung, schema duce în două direcţii: a) o să mă las de fumat pentru că nu vreau sa plătesc dublu pe jumătate din marfa de dinainte sau, b) apelez la ţigările de contrabandă, cu filtru corect, cu care deja mă îmbie nişte băieţi de care e plin trotuarul în fiecare dimineaţă. Şi care ţigări ale băieţilor sper că sunt aduse de afară… Nu?


Auzi Vali, alea HD sînt cumva 1080 p sau i?
Intrucat sunt fumator ocazional de tigari de foi, am cam pierdut legatura cu lumea tutunului asa cum era pe vremea liceului si facultatii.
Totusi, “Marlboro Filter Plus Extra” este un produs real ? Pare o denumire la misto.
Nu e nici o gluma, asa se cheama produsul. La fel cum exista Kent cu HD Taste System si chiar Kent cu Surround Taste System. D’ale marketingului…
Si alea mentolate sunt pentru o respiratie proaspata nu?