România va înregistra cinci trimestre consecutive de scădere economică, cred analiştii Cushman & Wakefield, iar restrângerea totală a PIB-ului va fi de 8,9%. Au trecut patru, cică ar mai fi doar unul. Oare? Oricum e rău. Rău, dar la alţii e şi mai rău. Letonia,-20,5%, Lituania,-24,5%, Turcia, -13,4%, Irlanda, -10,7% sunt ţări care respiră şi mai greu decât noi. Noi care încă plutim graţie unei datorii încă mici, chiar dacă cea publică a crescut cu aproape 15% anul trecut. Dacă n-am fi atât de săraci, ar fi suportabil. Problema este că suntem sub media estimată anul ăsta pentru evoluţia economică. În 2009 am picat cu 6,9, anul ăsta vom creşte cu 1,1, spun cei de C&W. Media din zona de Centru şi Est a Europei a fost de -5,9, iar creşterea prognozată în 2009 de 3%.  Aceste sincope se citesc cel mai bine în evoluţia pieţei imobiliare. Principala problemă a economie românești este faptul că estimările majorității analiștilor merg pe o inflație de 4,2% anul ăsta, adică cea mai mare din Uniunea Europeană. Nu are rost să intrăm în amănunte, dar pe scurt asta înseamnă că veniturile reale ale tuturor, companii sau populație, vor scădea. Revenind la oaia noastră neagră, piața imobiliară, anul trecut a fost un coșmar. Chiriile obținute de proprietarii de centre comerciale, sedii de birouri și parcuri industriale au scăzut masiv, cu 38,9% în cazul spațiilor de retail, peste 19% la birouri și circa 4,3% pentru logistică și industrial. Adică buba, buba mare. Cum finanțezi/refinanțezi o proprietate al cărei yield crește masiv? Cui naiba o vinzi și mai iei și niște bani pe ea? Cum o folosești drept ipotecă pentru un credit care să-ți permită să dezvolți un proiect nou, a cărui apariție pe piață înseamnă hrană pe masa unor firme de construcții, a unor distribuitori și producători de materiale de construcții, a unor transportatori, niște impozite șamd? Nu o. Tragi de ea cât poți, scazi chiria, lași chiriașul să respire și spui în presă ca totul e mai greu, dar se rezolvă vine relansarea. Tot ce se poate. Dar…”Am rămas datori publicului, trebuie să ne facem lecțiile și trebuie să ne reparăm imaginea”, spune surprinzător de sincer, Chirstian Hiver de la RED, companie de dezvoltare imobiliară controlată de fondurile de investiții GED (Spania) și Warburg Pincus (SUA).

Statul român nu a băgat bani în sistemul privat. Asta n-ar fi rău dacă același stat n-ar muls companiile private cât a putut, n-ar fi încărcat impozitele și dacă cel mai probabil BNR n-ar fi tipărit și ceva bani peste cantitatea necesară. Pentru că nu-i așa, banii se uzează, dar mai mult decât atât, banii s-au scumpit al dracului și e mai ieftin curentul de la tiparniță. Pe termen scurt, normal.

Să mergem mai departe. Acum se urlă cu Prima Casă 2. Facem, dregem. Băgăm iar bani siguri în buzunarele băncilor? O, dar bineînțeles. Creștem plafonul de garantare? Probabil la 75.000? Ăsta e pariul meu. Sper ca ăștia să nu fie complet nebuni și să-l salte mai mult, pentru că și așa vor da piața peste cap iar, tocmai când începuse să se așeze. Știu totuși niște oameni care vor să-și vândă stocul de apartamente și fac temenele pe la ușile unor domni. Așa că…

O harababură nu-i așa? Și când vă spuneam că piața imobiliară ilustrează cel mai bine economia românească… În fine, un ultim lucru. Să ne mai mirăm de defazarea BNR? A crescut dobânda în boom ca să frâneze creditarea dementă. N-a reușit că s-a mișcat ca ochii mortului. Acum o scade. Între timp au murit vreo 200.000 de firme și din motivul ăsta. Nu s-au putut finanța. Anul trecut când toți priveau rugători, dobânda se mișca în jos cu 0,25%. Acum a scăzut cu 0,5% și a ajuns la 7%. Cu 2,8 procente peste inflația prognozată de analiști pentru anul acesta. Nu e totuși cam mare, domnule guvernator? Sau nu mai contează că e prea târziu? Deja grija companiilor creditate e să restructureze creditele (dacă mai pot), iar a celorlalte să-și ceară insolvența ca să nu-i mănânce chiar de vii creditorii de orice fel?

Așa că, a se pronunța cu mare atenție cuvântul relansare.  E departe și să nu uităm că noi n-am scăpat încă de niciun pericol. Suntem în aceeași postură din 2009, dar cu datorii ceva mai mari.