România va înregistra cinci trimestre consecutive de scădere economică, cred analiştii Cushman & Wakefield, iar restrângerea totală a PIB-ului va fi de 8,9%. Au trecut patru, cică ar mai fi doar unul. Oare? Oricum e rău. Rău, dar la alţii e şi mai rău. Letonia,-20,5%, Lituania,-24,5%, Turcia, -13,4%, Irlanda, -10,7% sunt ţări care respiră şi mai greu decât noi. Noi care încă plutim graţie unei datorii încă mici, chiar dacă cea publică a crescut cu aproape 15% anul trecut. Dacă n-am fi atât de săraci, ar fi suportabil. Problema este că suntem sub media estimată anul ăsta pentru evoluţia economică. În 2009 am picat cu 6,9, anul ăsta vom creşte cu 1,1, spun cei de C&W. Media din zona de Centru şi Est a Europei a fost de -5,9, iar creşterea prognozată în 2009 de 3%.  Aceste sincope se citesc cel mai bine în evoluţia pieţei imobiliare. Principala problemă a economie româneşti este faptul că estimările majorităţii analiştilor merg pe o inflaţie de 4,2% anul ăsta, adică cea mai mare din Uniunea Europeană. Nu are rost să intrăm în amănunte, dar pe scurt asta înseamnă că veniturile reale ale tuturor, companii sau populaţie, vor scădea. Revenind la oaia noastră neagră, piaţa imobiliară, anul trecut a fost un coşmar. Chiriile obţinute de proprietarii de centre comerciale, sedii de birouri şi parcuri industriale au scăzut masiv, cu 38,9% în cazul spaţiilor de retail, peste 19% la birouri şi circa 4,3% pentru logistică şi industrial. Adică buba, buba mare. Cum finanţezi/refinanţezi o proprietate al cărei yield creşte masiv? Cui naiba o vinzi şi mai iei şi nişte bani pe ea? Cum o foloseşti drept ipotecă pentru un credit care să-ţi permită să dezvolţi un proiect nou, a cărui apariţie pe piaţă înseamnă hrană pe masa unor firme de construcţii, a unor distribuitori şi producători de materiale de construcţii, a unor transportatori, nişte impozite şamd? Nu o. Tragi de ea cât poţi, scazi chiria, laşi chiriaşul să respire şi spui în presă ca totul e mai greu, dar se rezolvă vine relansarea. Tot ce se poate. Dar…”Am rămas datori publicului, trebuie să ne facem lecţiile şi trebuie să ne reparăm imaginea”, spune surprinzător de sincer, Chirstian Hiver de la RED, companie de dezvoltare imobiliară controlată de fondurile de investiţii GED (Spania) şi Warburg Pincus (SUA).

Statul român nu a băgat bani în sistemul privat. Asta n-ar fi rău dacă acelaşi stat n-ar muls companiile private cât a putut, n-ar fi încărcat impozitele şi dacă cel mai probabil BNR n-ar fi tipărit şi ceva bani peste cantitatea necesară. Pentru că nu-i aşa, banii se uzează, dar mai mult decât atât, banii s-au scumpit al dracului şi e mai ieftin curentul de la tiparniţă. Pe termen scurt, normal.

Să mergem mai departe. Acum se urlă cu Prima Casă 2. Facem, dregem. Băgăm iar bani siguri în buzunarele băncilor? O, dar bineînţeles. Creştem plafonul de garantare? Probabil la 75.000? Ăsta e pariul meu. Sper ca ăştia să nu fie complet nebuni şi să-l salte mai mult, pentru că şi aşa vor da piaţa peste cap iar, tocmai când începuse să se aşeze. Ştiu totuşi nişte oameni care vor să-şi vândă stocul de apartamente şi fac temenele pe la uşile unor domni. Aşa că…

O harababură nu-i aşa? Şi când vă spuneam că piaţa imobiliară ilustrează cel mai bine economia românească… În fine, un ultim lucru. Să ne mai mirăm de defazarea BNR? A crescut dobânda în boom ca să frâneze creditarea dementă. N-a reuşit că s-a mişcat ca ochii mortului. Acum o scade. Între timp au murit vreo 200.000 de firme şi din motivul ăsta. Nu s-au putut finanţa. Anul trecut când toţi priveau rugători, dobânda se mişca în jos cu 0,25%. Acum a scăzut cu 0,5% şi a ajuns la 7%. Cu 2,8 procente peste inflaţia prognozată de analişti pentru anul acesta. Nu e totuşi cam mare, domnule guvernator? Sau nu mai contează că e prea târziu? Deja grija companiilor creditate e să restructureze creditele (dacă mai pot), iar a celorlalte să-şi ceară insolvenţa ca să nu-i mănânce chiar de vii creditorii de orice fel?

Aşa că, a se pronunţa cu mare atenţie cuvântul relansare.  E departe şi să nu uităm că noi n-am scăpat încă de niciun pericol. Suntem în aceeaşi postură din 2009, dar cu datorii ceva mai mari.