Acasă » Unde scurte » Profitul BCR în scădere cu 43%

Profitul BCR în scădere cu 43%

Profitul net înregistrat de BCR în 2009, după impozitare şi plata intereselor minoritare s-a ridicat la 871,7 milioane lei (206,3 milioane euro) în scădere cu circa 43% faţă de sfârşitul anului 2008 (excluzând operaţiunile întrerupte – şi anume vânzarea activităţii de asigurare a BCR). Cauzele identificate de board-ul băncii au fost cheltuielile mai mari cu provizioanele şi diminuarea venitului din comisioane ca urmare a scăderii cererii eligibile de credite pe segmentul persoanelor fizice.

Pe de altă parte, operaţiunile băncii au crescut cu 32,1% (792,5 milioane lei) faţă de sfârşitul anului 2008 până la 3,26 miliarde de lei (772 milioane euro) ca urmare a generării continue de venituri şi a unui control corespunzător al costurilor. BCR a avut venituri operaţionale în creştere cu 757,7 milioane lei (plus 18% anual) şi a reuşit să diminueze costurile operaţionale cu 34,8 milioane lei (2% anual), în contextul deprecierii leului (14,4% rata medie de devalorizare faţă de euro).

Raportul cost-venit s-a îmbunătăţit, ajungând la 34,4% de la 41,4% în anul financiar 2008, dar criza a scăzut rentabilitatea capitalului (ROE) la 13,5%.

Creditele neperformante (NPL) au crescut pe parcursul anului 2009, în special pe segmentul creditelor retail, conform aşteptărilor, iar rata de acoperire a NPL a fost menţinută la un nivel de 122% (garanţii şi provizioane). Evoluţia creditelor neperformante a determinat creşterea costurilor cu riscurile până la 2,3 miliarde de lei.

BCR, doar banca, după cum menţionează reprezentanţii instituţiei, a înregistrat o creştere a cotei de piaţă cu 0,5% per total creditare, la peste 22% generată în principal de majorarea creditării corporate.

Articole înrudite:
Profitul EFG Eurobank în scădere cu 290 milioane de euro
Mărul şi-a crescut profitul cu 90%
Orange România, scădere a veniturilor, creştere pe segmentul de date

Adaugă un comentariu mai jos. Frumos, simplu şi la obiect. Fără spam. Fără obscenităţi!