Asher Lax - sales & marketing manager ADAMA

Are 60 de ani şi nu-i arată. Evreu născut în România, a plecat din ţară în anii ’60 şi s-a întors ca mulţi dintre conaţionalii lui să facă afaceri aici. A făcut comerţ cu zeci de mii de tone de grâu şi acum face parte dintr-o tagmă hulită de români. Vinde apartamente. Mai departe vedem ce crede Asher Lax, şeful de marketing şi vânzări al dezvoltatorului Adama despre România şi politica de business de aici.

Aţi plecat prin anii ’60. De ce? A fost greu?

Asher Lax: Nu. În perioada aia încă se pleca relativ uşor, mai ales dacă erai evreu. Eu m-am născut în Baia Mare şi de acolo am părăsit România. Tatăl meu era afacerist şi făcea export cu diverse bunuri, mai ales alimentare. Când am mers în Israel am realizat că cea mai mare „colonie“ să-i zicem era cea a evreilor veniţi din România. Parcă mai bine de 140.000.

Şi după loviluţia din ’90 v-aţi întors să faceţi bani. Sunteţi un popor călător în interes de afaceri, ca să zic aşa…

(râde) Da cam aşa e… Ne-am stabilit greu undeva. Şi cred că răspunsul e destul de simplu. În general, pământul te ţine legat de locul unde eşti. E, noi nu prea aveam acces la pământ. Nu ne puteam face, să zicem, agricultori. Ca atare, comerţul a devenit principala ocupaţie. De altfel, am făcut şi eu comerţ cu produse agricole din belşug. Nu am venit în România să mă fac vânzător de case. M-am reîntors în 1995 şi am făcut comerţ cu produse agricole. Grâu, seminţe şi resturi de floarea soarelui. Zeci de mii de tone am vândut. Acum când mă uit la ce se întâmplă în agricultura românească am o strângere de inimă. Sunt nişte oameni, îi ştiţi prea bine, care au slăbit un potenţial uriaş. Nu-i însă totul pierdut. Dar va dura. Mă uit de exemplu la Insula Mare a Brăilei. Păi de acolo s-ar putea hrăni mai bine de jumătate din România, domnule… Şi să ajungem să importăm… S-au distrus amenajările, s-au furat sistemele de irigaţii.

Cât de greu e să faci business în România?

Hai să-ţi spun ceva. Când tatăl meu trimitea vagoane cu diverse la export, erau momente când trenul nu pleca din gară, nu trecea graniţa, fără ca vameşul să-şi ia dreptul… Şi asta se întâmpla înainte de război… Curge prin sângele multora obiceiul ăsta. De-aia şi politicienii sunt cum sunt. Şi ştiu un lucru. Acuma cine idealizează alte ţări, mai bogate că acolo nu-i corupţie, influenţe, e un naiv. Şi acolo e la fel. Cu o diferenţă. Oamenii ăia mai lasă să treacă ceva de la ei. Jumătate să zicem. E suficient ca să se rezolve şi problemele poporului respectiv. Acum… în România e şi mai delicat. Nu aveţi guvern, investitorii nu ştiu ce taxe vor plăti la anul. Sunt multe neclarităţi. Preşedintele mi se pare un tip deştept, dar piroman. Oriunde vede un pic de acalmie, aprinde focul…

Doar atât? Eu am o impresie mult mai proastă despre Traian Băsescu.

Cred că va reuşi să creeze o majoritate până la urmă şi să pună pe picioare un guvern…

Pe cadavrul PNL-ului?

Mda, cred că da. Dar în fine, important e să găsim stabilitatea de care avem nevoie. Să reducem poate TVA-ul în imobiliare. Să lăsăm un domeniu care a adus mulţi bani în România şi susţine o sumedenie de industrii furnizoare să se dezvolte. Trebuie luate neapărat măsuri care să permită dezvoltarea şi nu să sugrume sectorul privat.

Trageţi spuza pe cenuşa dumneavoastră. V-ar plăcea un nou bubble? Şi aşa acţionarii dumneavoastră şchioapătă. (Adama are în acţionariat un vehicul investiţional al defunctei Lehman Brothers şi Immoeast, fond de investiţii afectat grav de criză)

Şchioapătă? Ei, nu-i problemă. Immoeast va continua, nu avem niciun semnal că au de gând să se retragă complet de pe piaţa românească. Cât desprte bulă… În piaţă au fost o grămadă de neaveniţi, de profitori de toate naţiile. Au avut şi băncile un rol. Ce să mai zic… Compania la care lucrez a livrat până acum vreo 500 de apartamente numai în Bucureşti. Nu e un statement de seriozitate? Mai construim şi în Braşov, Ploieşti, Bacău. Nu crezi că e nevoie de case în România?

O fi nevoie. Mai mare e nevoia de bani. Cine credeţi că îşi permite? Fondurile de investiţii poate. Şi acuma hais ă fim serioşi. Chiar trebui ca toată lumea să aibă casă în proprietate? Eu nu vreau. Poate la bătrâneţe.

Nu vrei? Ai altă mentalitate. Şi, da, ştiu că salariile sunt mici. Dar hai să-ţi dau un exemplu. Nevasta-mea are trei masterate şi lucrează acum ca asistentă medicală în Israel. Câştigă 750 de euro pe lună. E mult? Nu prea. Şi viaţa e mai scumpă decât aici. Din păcate România e complet dezechilibrată. În provincie viaţa e mult mai ieftină decât în Bucureşti, dar salariile sunt chiar mici. Ce să zic. Probabil că în timp se va rezolva problema asta. Dar va dura.

Aţi strâns bani mulţi? Din ce?

Şi din comerţ şi din imobiliare. Am investit şi pe bursă. În special, la Tel Aviv. Uite, acţiunile Plaza Centers, dezvoltatorul care e şi în România, mi-au adus bani buni. Oricum mai stau doi-trei ani şi mă retrag. Am fost implicat în multe, iar plimbarea continuă prin aeroporturi a ajuns plictisitoare şi stresantă. Am lucrat pentru BSR (n.r. developer israelian), apoi pentru dezvoltarea proiectului Casablanca din Titan, care a fost abandonat, că nu au mai fost bani, acum vând pentru Adama. O să mă întorc în Israel la nevastă că şi aşa mă toacă să mă întorc şi să nu plec nicăieri de sărbători. Aşa că mă pregătesc. Ţin post, mă plimb des şi mă pregătesc…