Toate discuţiile economice din ultimele săptămâni se învârt în jurul banilor. Că e vorba de recalcularea pensiilor, de reducerea salariilor, de miliardele FMI sau de cursul leului, toate au ca subiect banii. Da, ştim şi ştie toată lumea (mai puţin Guvernul şi Parlamentul!) şi anul acesta o să ne meargă prost şi tot ce sperăm e să trecem întregi peste criză. La nivel macroeconomic însă România este văzută tot mai bine. Adică, am avut scădere economică şi în ultimul trimestru al anului trecut, dar aceasta înseamnă şi că baza de calcul pentru 2010 e ceva mai mică, deci avem şanse pentru o creştere mai mare! Analiştii ING Bank au şi revizuit pozitiv estimările de creştere pentru anul acesta, acum ne văd la un plus de 1,9%.

Interesant este că mai toate veştile bune, adică perspectivele optimiste, vin dinspre bănci. Dacă am fi maliţioşi am spune că au bani de dat şi ne încurajează să luăm credite (că tot avem printre cele mai mari dobânzi la împrumuturi!) Dar nu suntem. „Datoria publică a ţărilor din ECE-6 (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, România şi Croaţia) este mult mai redusă, atât în termeni nominali cât şi relativi (ca procent din PIB), decât cea a ţărilor din zona euro. Datoria publică însumată a Ungariei, Cehiei, Slovaciei, României şi Croaţiei este de aproximativ 200 de miliarde de euro, adică mai puţin decât datoria publică a Greciei (300 miliarde euro). Dacă adăugăm şi Polonia, datoria publică a întregii regiuni ECE-6 s-ar situa sub 400 miliarde euro – un nivel mai scăzut decât cea din Spania (estimată la 700 miliarde euro) şi mai puţin de un sfert din datoria Italiei (estimată la 1.800 miliarde euro)“, spune Juraj Kotian, co-şef al Departamentului de Cercetare, Venituri Fixe şi Macro pentru regiunea ECE din cadrul Erste Group.

Valoric… nu contează atât de mult. Or fi italienii datori vânduţi, dar nu cred că nivelul de trai se apropie de sărăcia noastră. „În termeni relativi, toate ţările din ECE (cu excepţia Ungariei) şi-au menţinut datoria publică sub 60% din PIB. Datoria publică a Ungariei este estimată la aproximativ 80% din PIB în 2009, adică exact media zonei euro“, se mai arată în raportul Erste. Da, pentru că noi nu am apucat să ne împrumutăm atât de mult, iar asta nu pentru că nu am fi vrut, ci pentru că ni s-a cam dat peste mâini. În fine, acum suntem în UE, deci arătăm un pic mai bine şi mai de încredere, deci avem şanse să recuperăm decalajul. Să nu uităm că în ultimul an Guvernul a reuşit să dubleze datoria publică, iar în 2010 creditarea va continua.

Partea bună pentru noi este cea referitoare la procentul de titluri de stat deţinute de nerezidenţi (cu risc de exit rapid în cazul în care se mai naşte vreo criză politică sau de altă natură) de sub 23%, la care se adaugă nivelul scăzut de datorii ajunse la scadenţă în acest an (aproximativ 4-5% din PIB), datorii care necesită refinanţare. Şi că tot vorbeam de costurile la care se împrumută România, analiştii Erste se aşteaptă ca randamentele obligaţiunilor de stat să scadă de la nivelul actual de 8% până la 6,5% în vară. Specialiştii Erste se bazează pe „datoria publică scăzută, care creşte posibilitatea ca deficitul să fie substanţial redus.“ Cu toate acestea, dobânzile la obligaţiuni rămân mai mari decât cele din Ungaria, unde scăderea este preconizată de la un 7% actual la un 6% la finele anului. Cu alte cuvinte, chiar dacă Ungaria are datorii mult mai mari decât ale noastre investitorii tot o văd mai sigură. O bilă albă mai primim şi pentru cursul euro/leu, moneda naţională fiind cea mai stabilă din regiune (mulţumită BNR.)

Anul acesta mai aşteptăm o îmbunătăţire a evaluării riscului de ţară, unde implementarea efectivă a consolidării fiscale (impuse de FMI!) joacă un rol determinant. Până atunci, S&P şi Fitch ne păstrează la nivelul de junk (cel mai redus din ECE-6), respectiv BB+. Doar Moody’s ne-a trecut deasupra liniei de junk, evaluarea fiind de Baa3. A, să nu uit! Toată polologhia de mai sus are ca subiect datoria publică, nu cea privată. Că dacă ne uităm la datele BNR din materialul Ziarului Financiar, vedem că ratele lunare la creditele populaţiei au ajuns la 22,4% din venituri. Dacă situaţia ar fi stabilă, adică nu s-ar teme nimeni de pierderea locului de muncă, sfertul acesta nu ar fi neapărat o problemă. Până una-alta însă e clar că oamenii vor evita să contracteze vreun credit.