„Cum ai putut să scrii că Hyundai e lider la importuri? Nu vezi ce a raportat acum câteva luni Ford? Crezi că Suzuki e marcă de volum în România de vinde atâtea maşini?“

De la asemenea întrebări, arucate cu reproş de unii importatori, a început discuţia, pe alocuri, foarte aprinsă. Actorii pieţei auto se răzvrătesc de fiecare dată când îi întrebi de ce au pierdut cotă de piaţă, de ce, în ciuda unei game noi de produse pierd loc după loc în faţa altor concurenţi şi aşa mai departe.

Prin primăvara acestui an, privind statistica APIA (Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile), care cuantifică vânzările raportate de importatori, şi comparând-o cu cea a DRPCIV (Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor), care ia în calcul înmatriculările, am avut surpriza să observ câteva diferenţe alarmante. Se vindea mult mai mult decât se înmatricula. Şi am început să caut explicaţia. Directorul APIA susţinea că e cauzată de „înmatriculări întârziate“, adică de acei români care cumpără o maşină luna asta, stau două săptămâni cu numere provizorii, şi o înmatriculează în luna imediat următoare. Sau, în alte cazuri de cei care merg cu numere de leasing. OK. Am băgat la cap. Mai trec vreo două luni şi diferenţele între statistici devin tot mai vizibile. Întreb din nou, de data asta pe unul dintre importatorii la care cifrele dădeau cel mai mult cu virgulă. Primesc un răspuns politicos dar ferm: „e vorba de flote care se înmatriculează mai târziu“. Măi să fie. Păi maşina asta, care tot apare lider la clasa mini nu prea e vizibilă pe străzi. Oare ăia care au luat o întreagă flotă, o ţin ascunsă prin vreun parc închis?

Nici pomeneală. Ăia care au luat flota sunt dealeri de prin ţările în care programele gen „rabla“ au avut un succes enorm şi au rămas fără stocuri. Au nevoie de maşini, şi repede. În special maşini ieftine care merg la astfel de măsuri sociale luate de guverne. În unele cazuri, respectivele autoturisme nici nu trec graniţa spre România. Ies pe poarta fabricii şi o iau direct spre, să zicem, Koln. Marja de profit se împarte între importatorul român şi dealerul german conform negocierilor. Românul scapă şi de o parte din costurile de transport. Prin urmare o afacere foarte profitabilă, mai ales când la noi vânzările scad cu aproape 60% şi încă mai există stocuri rămase din 2008.

Nu pot să nu scriu despre asta. Dar cum să scriu dacă nu ştiu exact cifrele, nu am pe nimeni care să vrea să declare public mecanismul şi nici pe cineva care măcar să recunoască existenţa acestor, aşa cum aveam să aflu mai târziu, „reexporturi“. Pe la începutul verii, mă mulţumesc să menţionez într-un articol în care compar datele APIA cu cele ale DRPCIV că datele de la Poliţie mi se par mai apropiate de realitate şi că există suspiciuni în privinţa unor date raportate statisticianului APIA de uniii importatori. Rezultatul? Telefoane în care mi se explică iar povestea cu leasingul şi reproşuri fără perdea legate de profesionalismul meu. Înghit în sec şi renunţ să mai public, pentru moment analize de piaţă. Motivul? Aveau dreptate. Profesionalism nu înseamnă să arunci o informaţie fără acoperire şi apoi să speri că cineva din business-ul respectiv are curajul să deschidă gura.

Prin septembrie, găsesc pe cineva care îmi explică mecanismul. „Dar e off the record, da?“ Vine şi toamna şi, odată cu ea, un planificat maraton de interviuri cu şefii străini ai unor importatori, având ca temă estimările lor privind viitorul pieţei. Unul dintre cei solicitaţi îmi spune că mă poate primi „doar pe la sfârşitul lui noiembrie că sunt foarte ocupat“. Asta e. Nu le poţi avea pe toate. Îl prind însă la o conferinţă de presă unde lansa un nou model şi întreb în gura mare ceea ce vreau să aflu: cum explică pierderea cotei de piaţă într-un an în care a lansat cel puţin trei produse noi. „Păi tu calculezi cota de piaţă după datele APIA? Acolo sunt multe maşini care nu au fost niciodată vândute la noi“. Mă enervez. Cum să mai scrii frate ceva dacă analize de piaţă nu ai cum, despre evoluţia vânzărilor unor companii nici nu poate fi vorba pentru că cifrele sunt incorecte şi nici măcar o prezentare pertinentă a greşelilor de marketing nu poate fi susţinută, din acelaşi motiv? Un alt importator pune bomboana pe colivă: „ia datele de la DRPCIV. Acolo e adevărul“.

Măi oameni buni. Am stat de vorbă cu cel puţin zece şefi ai unor companii importatoare membre APIA. Toţi au spus că statistica Asociaţiei nu e relevantă şi să iau datele de la Poliţie. Numai că acolo, nu sunt detaliate înmatriculările pe modele, motorizări, echipări etc. Ce analiză mai e aia? Doar că X e lider şi Y e pe locul trei? Cine citeşte aşa ceva? Să vă spun eu: doar voi, importatorii, care vreţi să vedeţi că vă sunt recunoscute meritele. Oamenii simpli sau din alte branşe, vor să înţeleagă şi de ce s-a ajuns la cifrele alea. Ce motorizare au preferat cei care au achiziţionat un alt model. Chiar şi printre voi sunt dealeri care nu dau câteva sute de euro pe statistica APIA pentru că nu mai au bani de aşa ceva şi caută prin presă date relevante.

Şi acum vine reproşul: NU SUNTEŢI VOI APIA? Eu să vă spăl rufele murdare, să mă iau de piept cu toţi cei care raportează ca vândute nişte maşini care nu au intrat niciodată în ţară şi să demonstrez că vă păcăliţi singuri? Nu vi se pare că vă furaţi singuri căciula şi vă supăraţi ca măgarul pe sat punându-vă PR-ul să sune jurnaliştii care încearcă să îşi facă meseria şi să îi bată obrazul sau, chiar mai rău din punctul meu de vedere, să nu mai răspundă ziariştilor indiscreţi?

Am mai spus asta unora dintre voi: aveţi presa pe care o meritaţi stimaţi domni importatori şi dealeri.