La ei se vinde Dacia noastră nouă, la noi, ale lor, dar vechi

Friedrich este un neamţ întâlnit de mine în urmă cu vreo doi ani în „mama Rusie“, acolo unde Renault a încercat să deschidă un cap de pod pentru maşinile sale dar s-a ales cu o gaură de peste un miliard de euro şi cu un „prieten“ care acum îi cere să vină cu alţi bani de acasă. Alexia e o spanioloaică plină de vervă care, de când ne-am cunoscut, adică din 2005, îmi tot reproşează că presa românească nu îşi educă cititorii să muncească acasă, în România, şi să nu mai creadă că în Spania căpşunile sunt cât pepenii, iar patronii iberici abia aşteaptă câte un estic ca să îl pună la masă şi să îl umple de euroi. Cu ambii amici vest-europeni corespondez via e-mail şi mess extrem de rar sau ne mai întâlnim pe la un eveniment internaţional organizat de câte un producător auto.

De când şi-a băgat criza coada şi prin Europa discuţiile dintre noi au devenit brusc tot mai aprinse şi mai enervante. Asta pentru mine, care am devenit un fel de sursă primară de informaţii despre producătorul autohton Dacia. „Cât poate să producă fabrica de la Piteşti?“ (aţi râde în hohote dacă aţi auzi cum pronunţă ei Piteşti), „cât câştigă muncitorii?“, „se mai aude ceva despre SUV?“, „dar despre alte modele viitoare?“. Cam aşa începe tirul de întrebări la care mă chinui să răspund de fiecare dată şi să le explic că detaliile care pot fi aflate în România despre Dacia sunt cam aceleaşi cu cele pe care ar putea să le afle şi ei de la importatorii mărcii din ţările lor.

Acum două zile, monitorul calculatorului meu s-a umplut de ferestre de messenger. Amândoi ştiau că aranjasem un interviu cu directorul general de la Dacia, Francois Fourmont şi vroiau detalii. Am să vă reproduc o parte din discuţie:

Alexia (A): – Ce a spus? Sunt reale pozele de pe internet cu SUV-ul?

Eu (R): – E fericit că au iscat multe discuţii. Preferă să se discute în continuare, Aşa că nu a confirmat sau infirmat.

A: Şi cât o să coste?

R: A spus doar că, aşa cum Logan a fost cel mai ieftin din clasa sa, şi SUV-ul va fi mai ieftin chiar decât modelele coreene.

Apare şi primul mesaj de la Friedrich.

Friedrich (F): Ce zice că se va întâmpla acum, când Germania a renunţat la programul de casare? Vor mai vinde la fel de bine aici?

R: El zice că da. Clienţii deja şi-au format o opinie şi studiile arată că vor schimba Loganul tot cu o Dacia.

După vreo oră de tir cu arcul pe internet încep să mă enervez: De ce sunteţi aşa obsedaţi de Dacia? La voi sunt zeci de mărci care se vând mult mai bine.

F: Nu cred să fi existat vreo marcă în Germania care să fi crescut atât de repede la vânzări şi să aibă o reacţie atât de bună de la clienţi. Nu e supermaşină, dar are un preţ incredibil şi face acelaşi lucru ca un Golf.

A: E ieftină şi e perfectă pentru cei care au case la ţară.

R: Se vinde bine pentru că e criză. După aceea, la revedere.

A: E drept ca ar putea fi un efect al crizei, dar dealerii de la noi spun că vânzările vor creşte continuu, cel puţin încă vreo doi ani. Dacia ar putea ajunge să se bată cu mărcile franceze la cota de piaţă.

R: Cred că exagerează. La noi vânzările Dacia nu mai sunt ce au fost. Românii vor maşini mai echipate şi mai frumoase.

F: E o prostie. De unde au bani acum?

R: Păi n-au, dar se ţin fuduli. Culmea e că noi vrem maşini nemţeşti şi voi vreţi româneşti. Acum se cumpără multe maşini de ocazie venite de la voi. Dar asta am mai discutat noi…

A: Spaniolii au renunţat la maşinile scumpe. Acesta e motivul pentru care Dacia creşte atât de puternic.

F: Stai Robert că iar e o prostie. Cum? Dau banii pe maşini uzate? Păi nu au bani de maşini noi şi cumpără de ocazie? Şi când se strică? Cu ce plătesc?

R: Asta e mentalitatea la noi.

A: Şi mie mi se pare o prostie. Eu am prieteni care au vândut maşinile scumpe pentru că nu îşi mai permiteau să le întreţină şi şi-au luat Logan.

F: Spaniolii au fost mereu mai săraci decât francezii sau nemţii. E normal. Ciudat e că şi la noi situaţia e aproape identică. Un coleg de la ziar a vândut maşina fetei sale pentru că îl costa prea mult să o repare după ce a făcut un accident, după câteva zile a dat şi maşina nevestei unui dealer şi le-a luat două Dacia Sandero.

Cei care aţi avut răbdarea de a parcurge aceste fragmente de discuţie cred că deja aţi tras singuri concluzia. În vest, criza a forţat oamenii să renunţe la ambiţii prosteşti şi fiţe. Nici second-hand-ul nu e considerat de ei o afacere din cauza costurilor mari de asigurare, a impozitelor şi a reparaţiilor dese. În acelaşi timp, majoritatea românilor noştri, care nu îşi mai pot permite maşini noi, preferă să respecte zicala „dacă n-ai pâine, mănânci cozonac“ şi să cumpere un Golf sau o Astra, vechi de 6-7 ani, decât să ia o Dacia. Maşina românească e urâtă, proastă, şi, mai ales, sub standardele lor. Frumoasă lecţie ne predau vest-europenii. Noi înţelegem, ca de obicei, totul pe dos. Da. Ei sunt proşti şi noi suntem deştepţi. Când se termină criza, o să le zâmbim superior de la bordul câte unui Audi A4 sau BMW Seria 5 lipit cu scotch când o să le depăşim Daciile pe autobahn în drumul către staţiunile din Alpi unde o să ne facem iar concediile. Ce viziune… Asta dacă mai ieşim din criză cu mentalităţile noastre de estici, gata să ne dăm ultimul ban pe o vechitură pompoasă sau pe un Passat nou, dar submotorizat şi cu dotări mai puţine chiar decât Loganul de 10.000 de euro, şi apoi să urlăm la poarta serviceului că au preţuri mari.

Acest text nu se doreşte a fi o reclamă la vreun producător auto. Nu am avut intenţia de a promova Dacia prin comparaţie cu alte mărci. Este doar o lecţie pe care eu am preferat să o consider bună pentru mine şi să o împărtăşesc şi altora. Cumpăraţi orice maşină credeti că vă satisface dorinţele, nouă sau second-hand. Dar nu pierdeţi din vedere un element important: Costul maşinii nu e cel pe care îl plăteşti când semnezi actele. E preţul de achiziţie, plus cel de întreţinere minus cel obţinut la revânzare.