Acasă » Telcover » HTC a cumpărat Abaxia, producător de soft pentru smartphone

HTC a cumpărat Abaxia, producător de soft pentru smartphone

Producătorul taiwanez HTC a achiziţionat Abaxia, o firmă franceză de software pentru smartphone, specializată în programe de UI (user interface). HTC, care astfel îşi măreşte capacităţile de dezvoltare a telefoanelor inteligente, a descris Abaxia drept „un lider în software-ul personalizat pentru operatori şi pentru producătorii de telefoane mobile din întreaga lume.“ Francezii sunt specializaţi în interfeţe de utilizare (cunoscute ca „front screen“ sau „idle screen“) şi susţine că are peste 22 milioane de utilizatori ai programelor proprii din peste 36 de ţări cu mai mult de 60 de modele diferite de mobile. Detaliile financiare ale tranzacţiei nu au fost făcute publice, însă analiştii consideră că preţul a fost de circa 13 milioane dolari.

„HTC şi Abaxia au lucrat foarte mult în trecut, iar activităţile noastre se completează foarte bine“, a declarat Cedric Mangaud, CEO al Abaxia. Analiştii văd achiziţia ca pe o posibilitate foarte bună pentru HTC de a-şi consolida şi dezvolta softwareul folosit pentru telefoanele inteligente. Compania taiwaneză este unul dintre cei mai mari producători de smartphoneuri bazate pe sistemele Andriod şi deseori utilizează atât pentru acesta cât şi pentru cele cu Windows Mobile interfaţa proprie – HTC Sense – pentru a se diferenţia în piaţă. HTC a anunţat că va avea până la finele acestui an un portofoliu de peste 20 de telefoane mobile cu sistem de operare Android.

Articole înrudite:
Opera Mini, cel mai căutat soft din Apple Store
Smartphone cu performanţe de netbook de la Intel
Google a cumpărat GIPS, motorul de videochat de la Yahoo

Adaugă un comentariu mai jos. Frumos, simplu şi la obiect. Fără spam. Fără obscenităţi!