Cel mai mare lingou din lume, 250 kg. Toi Museum, Japan.

Febra aurului nu a dispărut odată cu apariţia nenumăratelor instrumente de păstrare a economiilor. Febra există în continuare şi mulţi investitori se aruncă în grămezile de metal preţios în tentativa de a salva măcar o parte din portofoliu. Din păcate, străinii care tranzacţionează aurul pe pieţele internaţionale şi stabilesc, astfel, preţul de referinţă, investesc calculat, pe baza unor strategii şi ţinte de profit. Românii, în schimb, cumpără şi vând aur ca acum sute de ani.

În ultimele luni, presa s-a ocupat constant de creşterea preţului aurului. Cât de supăraţi sunt bijutierii, cât de mult au câştigat cei care au ştiut să cumpere aur la timp, ce nasoală este criza şi cât de uşor ne putem salva averile dacă achiziţionăm o găleată de metal preţios de toţi banii pe care îi avem (eventual, ne şi împrumutăm al bancă.) S-au scris şi s-au spus o mulţime de aberaţii care au convins oamenii că ar fi bine dacă ar putea cumpăra ceva aur.

De ce spun că sunt aberaţii? Pentru că jurnaliştii care scriu sau comentează nu înţeleg modalitatea de tranzacţionare a aurului şi a materiilor prime în general. Sigur, preţurile acestora cresc pe pieţele internaţionale şi, implicit, la Banca Naţională a României (cea care stabileşte la noi preţul de referinţă.) Dar aceasta nu înseamnă că o să câştigăm noi ceva dacă ascundem prin casă câteva kilograme de aur. Dimpotrivă.

În primul rând, ce este aurul? Un metal preţios datorită calităţilor sale, respectiv maleabilitate, conductibilitate şi rezistenţa la oxidare sau transformare chimică. Simbol al bogăţiei, aurul a fost utilizat masiv pentru monede şi bijuterii. De altfel, aurul a reprezentat şi baza de raportare a politicilor monetare până la începutul secolului trecut (bancnotele emise de state erau denominare în aur.) Conform National Geographic, până în 2009 doar 161.000 de tone de aur au fost scoase din mine şi aluviuni.

În prezent, aurul este utilizat în continuare ca monedă de schimb (mai degrabă, de fapt, de garantare) între state şi economii. Şi România deţine prin BNR o rezervă de aur de 103,7 tone, conform datelor aferente lunii octombrie. Metalul mai este utilizat masiv în industria bijuteriilor, dar şi în cea electronică, ca un bun conductor de electricitate şi căldură. În condiţiile în care cantitatea de minereu de aur este limitată, iar cererea constantă, este evident că preţul creşte. Dar nu acesta este motivul scumpirii din perioadele de criză, ca cea prin care trecem în prezent.

Safe haven pentru investitori

Norocul industriilor consumatoare de aur (ca şi de orice alt metal) se numeşte reciclare. Pentru bijutieri, însă, reciclarea nu reprezintă o sursă prea bună. Aici se şi face diferenţa dintre o investiţie bună şi una proastă. O bijuterie de calitate este un produs cu valoare adăugată. Preţul se calculează în funcţie de lucrare, de persoana sau firma care a creat respectiva bijuterie, nu doar în funcţie de greutatea şi calitatea metalului folosit. (Nu uitaţi să păstraţi certificatele de garanţie ale podoabelor achiziţionate – se pot dovedi utile la o eventuală vânzare!) La fel şi monedele, a căror valoare este mărită de un emitent, de anul lansării şi, bineînţeles, de colecţia din care face parte.