Discutam cu un prieten zilele trecute despre noile taxe şi impozite pe care minunatul stat român le impune deja sau intenţionează să le impună anul acesta. Accize şi taxe majorate, impozite noi, achitarea anticipată a impozitului pe profit, taxa pe avere, taxa pe scaune şi pe mese, modificarea bazei de impozitare. Pe de o parte avem autorităţi care se vaită că nu pot da oamenii afară şi că nu au bani de salarii şi de pensii, iar pe de altă parte avem autorităţi care caută modalităţi de a distruge şi ce a mai rămas din sectorul privat, mai ales zona IMM-urilor.

Prietenul meu, care îşi câştigă existenţa printr-o firmă mică, se întreba perfect legitim: nu mă obligă statul prin taxe şi impozite să fac evaziune? nu mă forţează astfel să intru în zona economiei gri sau neagră?

Răspunsul este simplu: da, statul ne obligă să facem evaziune oricând avem ocazia. Controalele statului, indiferent că vin de la Primărie, mediu, ANAF sau mai ştiu eu ce instituţie, se rezolvă cu şpagă sau cu tribunalul. De amendă nu scapă decât cei mari, care nu stau la discuţii cu toţi inspectorii şi inspectoraşii. Şi ca persoană fizică, atunci când vezi că trebuie să dai la stat jumătate din câştig, preferi să utilizezi toate formele legale pentru a evita plata. Şi ajungi în zona gri a economiei.

Conform calculelor, economia neagră (nu gri) se ridică la o valoare echivalentă a 30% din PIB. Mult. Piaţa „pe sub mână” există în orice ţară şi va exista întotdeauna. Economia neagră, împreună cu cea gri, este cea care ne-a salvat de la faliment în anii 90. Când spun ne-a salvat nu mă refer la stat ci la oameni. La procentul de populaţie care trăieşte sub limita subzistenţei şi care ar fi fost mult mai mare fără această economie neagră.

Zona economică „care nu se supune legilor” a început să se micşoreze realmente abia din 2005, când a fost introdusă cota unică de 16%. Iar lucrurile au mers bine până la declanşarea crizei. Observăm însă că statul a făcut foarte puţine lucruri pentru combaterea economiei negre. Iar situaţia de acum, când se caută căi de umplere a visteriei tot cu banii populaţiei, este perfectă pentru propăşirea pieţei închise la culoare.

Şi să nu vă închipuiţi că marile corporaţii sau companii nu se folosesc de scăpările legilor. Corporaţiile îşi permit să angajeze avocaţi şi contabili eficienţi, care ştiu să găsească modalităţile de eludare a unor taxe şi impozite. Dacă nu au contabili buni, pot apela la companiile de consultanţă, care, la urma urmei, sunt specializate în utilizarea hibelor din legislaţie.

Ajungem astfel să ne întrebăm cu toţii: merită să mai plătesc impozite sau îmi fac trei dosare de contabilitate?