Ne apropiem de sfârşitul celui mai dificil an economic din secolul 21. Cum România nu ştie să cadă fără să se lovească, picajul generat de criză lasă urme adânci în buzunarele noastre. O scădere a PIB de 7-8% este dezastruoasă pentru orice ţară, indiferent de cât de dezvoltată este aceasta. Marea Britanie, spre exemplu, riscă excluderea din rândurile statelor cu rating AAA din partea agenţiei Fitch, iar deprecierea PIB de anul acesta se ridică la 4,5%. Nici nu mai este cazul să vorbim despre situaţia britanicilor, care se văd loviţi de un şomaj a cărui rată a ajuns la 7,8% în septembrie.

Sistemul capitalist actual se apropie de sfârşit, în opinia multor analişti şi economişti internaţionali. Teoretic, un sistem care a permis crearea atâtor bule economice, care au culminat cu lăcomia şi inconştienţa unor angajaţi ai fondurilor de investiţii sau ai băncilor, nu poate continua. Dar nu ar fi bine să uităm şi nivelul de civilizaţie şi prosperitate la care au ajuns multe state (foste) emergente. Da, există în continuare „lumea a treia“, există dictatori şi foamete, dar dacă ar fi mai multe ţări într-o situaţie atât de disperată, al treilea război mondial ar fi garantat. 

Cu alte cuvinte, cel mai bun sistem economic pe care îl cunoaştem rămâne acesta, al economiei de piaţă. Pentru a evita o deteriorare şi mai puternică a economiei şi un colaps al sistemului bancar, Marea Britanie a pompat sute de miliarde de lire din banii contribuabililor în economie. Efectele pe termen lung sunt necunoscute, dar cele pe termen lung ne-au arătat că sistemul economic în ansamblu poate evita prăbuşirea. Practic, singura măsură capabilă să calmeze bolnavul numit PIB a fost aceasta a ieftinirii maximale a banilor. În fine, nu a fost singura adoptată, dar în mod cert este cea care a dus la evitarea unui colaps.

Dacă ne întoarcem la România, observăm că singura „măsură“ luată de Guvern pentru a contracara efectele crizei a fost cea a demagogiei. Vorbim mult, promitem la fel de mult, dar nu facem nimic. Cam aşa a ajuns Banca Naţională a României cea mai respectată şi ascultată instituţie din ţara noastră. Iar efectele deciziilor BNR au devenit mai importante pentru economie decât Ordonanţele de Guvern sau legile din Parlament.

Economia României, ca şi o mare parte din populaţia ei, nu ştie să funcţioneze chibzuit. Un om, atunci când poate da un „tun“, îl dă, indiferent de consecinţe. La nivel macro, dacă avem creştere economică nu ne mai uităm că oamenii şi instituţiile iau credite pe care nu le pot acoperi. Dacă treaba se strică, intrăm în recesiune. Dar nu aşa, ca toată lumea, ci în stilul nostru dâmboviţean. Adică picăm zdravăn, cât să atingem fundul gropii şi să urlăm că a fost altcineva de vină. Şi ne uităm în jur să vedem ce fac şi ceilalţi, ce soluţii găsesc. Dar, să fim serioşi, doar nu o să facem şi noi la fel!

Statul român nu a pompat niciun ban în economie sau în sistemul bancar. Statul s-a împrumutat, şi se împrumută în continuare, pentru a acoperi cheltuielile bugetare, cea mai mare parte ajungând în pensii şi salarii. Creditarea persoanelor fizice şi juridice s-a prăbuşit, băncile având un client sigur şi profitabil în Ministerul Finanţelor. Iar companiile private, plătitoarele taxe şi impozite, s-au trezit că nu mai au de unde lua bani, sume necesare atât dezvoltării cât şi funcţionării.

Ok, să nu exagerăm. Băncile dau în continuare credite sectorului privat. Dar la ce dobânzi? Statul negociază sume de ordinul sutelor de milioane la dobânzi de 9-12 procente. Companiile private, cu nevoi mult mai mici, trebuie să plătească 20% şi chiar mai mult. Putem spune că nu băncile sunt vinovate de situaţie, iar leii sunt, pur şi simplu, scumpi în acest moment. Dar am spune o minciună.

Banca Naţională s-a răţoit recent la băncile comerciale pentru nivelul acestor dobânzi. Dar nici BNR nu vrea să ieftinească leii. Dobânda de politică monetară a coborât până la 8%, în condiţiile în care rata anualizată a inflaţiei a ajuns la 4,3% în octombrie, după şapte luni consecutive de scădere. Dobânda BNR este cam mare în aceste condiţii, mai ales că ne aflăm în perioadă de recesiune economică.Iar dacă cea mai şefă bancă din sistem ţine dobânda sus, băncile comerciale de ce nu ar face-o?

Un răspuns l-am primit de la o colegă, care încearcă să mă convingă că e mai bine ca BNR să păstreze o dobândă mare. În caz contrar, statul s-ar împrumuta şi mai mult, având la dispoziţie credite ieftine. Dar nu ar trebui, totuşi, să uităm că dacă situaţia se menţine, sectorul privat, care nu se poate atinge de bani atât de scumpi, va da din ce în ce mai puţini bani la buget. Iar statul va avea nevoie de şi mai mult împrumuturi pentru a acoperi cheltuielile bugetare. Şi tot aşa…