Scadenţa era cunoscută. Necunoscută era doar criza, care se apropia tiptil şi pe furiş, cu toate problemele legate de diferite finanţe. Preţurile imobiliarelor din Dubai au scăzut la mai puţin de jumătate în prima parte a acestui an, hotelurile şi birourile au ajuns la un grad de ocupare foarte scăzut, iar proiectele în curs sau planificate au fost amânate până în 2012 (cel mai devreme.) Inevitabil şi inexorabil, economia Dubaiului a ajuns (din nou) la mâna vecinilor de Uniune pentru a nu intra în faliment.

Micuţul emirat oferă, astfel, un exemplu de manual pentru un boom economic bazat pe un bubble imobiliar. Dacă nu ar fi apărut criza, investitorii ar fi continuat să se minuneze de construcţiile incredibile din Dubai (acum, pe bună dreptate, au reuşit câteva lucruri fantastice!) şi ar fi cumpărat în continuare diferite proprietăţi şi sejururi de vacanţă. Dar în situaţia actuală imobiliarele nu mai reprezintă o investiţie prea sigură, iar construcţiile au nevoie de costuri mult mai mici pentru a fi fezabile.

Apare aici un paradox. Minunăţiile arhitectonice şi inovaţiile inginereşti (de a căror experienţă vor putea profita toate statele din lume) nu s-ar fi petrecut dacă un sultan nu ar fi decis că banii se găsesc în lume, iar el vrea să fie cel mai mare şi mai tare. Evident „dincolo ar fi fost mai ieftin“, iar scumpetea a făcut ca proiectele să nu mai fie profitabile. Implicit, veniturile companiei de stat (dar autonomă!) au scăzut până la a nu mai acoperi datoriile. Dar creditele şi împrumuturile vor fi acoperite până la urmă, iar construcţiile vor rămâne un simbol puternic al capacităţii internaţionale sub comandă arabă (arhitecţii, inginerii şi şefii lucrărilor sunt aproape toţi europeni sau americani, iar forţa de lucru a fost formată din indieni, pakistanezi, filipinezi etc.)

Cu alte cuvinte, dacă Mohammed bin Rashid Al Maktoum, actualul conducător al Dubaiului (din dinastia Al Maktoum, care conduce emiratul din 1833) nu ar fi decis să schimbe fundamental istoria micuţului stat, cu riscul de a intra în faliment, nu am fi avut nici noi (ca parte a populaţiei de pe Terra) parte de un nou set de standarde în construcţii, imobiliare şi lux. De notat că marele popor chinez a evitat crearea unui bubble imobiliar de acest tip, deşi grandomania este la mare preţ şi acolo. Diferenţa ar fi că economia Chinei nu este tocmai liberă şi de piaţă. Poate că acesta este următorul model economic, cu un intervenţionism extrem al statului şi cu un control aproape absolut al economiei. Vom trăi şi vom vedea.