Bine v-am regăsit după un weekend prelungit şi după o săptămână care ar fi putut fi declarată lejer săptămâna Facebook în România, atât s-a vorbit despre şi în jurul reţelei sociale în ultimele zile: de la introducerea serviciului de conectare gratuită la această reţea socială prin Vodafone România – parteneriat încheiat şi cu alţi operatori la nivel mondial, şi până la studii referitoare la oportunitatea de a folosi modelul Facebook în a construi reţele colaborative la nivel de companie sau între companii.
Dar a venit Google şi a sa convenţie I/O a dezvoltatorilor, unde gigantul internetului a anunţat atât o nouă versiune a deja popularului sistem de operare Android, cât şi finalizarea unui proiect ceva mai vechi, dar ţinut sub şapte lacăte până acum, Google TV. Care va rula tot pe baza Android şi promite să unifice experienţa celor trei ecrane, al PC-ului, al telefonului mobil şi al TV-ului.
Aşa că Google a luat săptămâna trecută caimacul, spuza de pe turtă şi cireaşa de pe tort. Ba chiar şi o analiză pe Money.ro, în care „Android cel rău“ atacă Mărul cel Voinic şi tablet-ul de aur. Care tablet va ajunge vedetă hardware, ne spune Financiarul, vânzările de astfel de dispozitive urmând să ajungă la 46 de milioane de unităţi în 2014, potrivit IDC.
Numai că, în Money Express, descoperim că băieţii buni nu se îmbracă întotdeauna în alb, iar Apple ar putea avea de înfruntat nu doar un adversar de talia Google – apropo, de ce şi-or fi pus mintea cu ei dând în judecată HTC? – ci şi câteva vizite din partea Doamnei cu Balanţa…
Şi pentru că întotdeauna cămaşa e mai aproape decât haina, până când va veni Google TV să deranjeze ceva din ierarhiile de prin online-ul autohton, aflăm din Ziarul Financiar că Radiocom discută contractarea unui credit de 10 milioane de euro pentru a dezvolta o reţea WiMAX, proiect de 39 de milioane de euro adjudecat de Omnilogic. Bne că se mişcă ceva şi în direcţia WiMAX…
Aşa cum ceva-ceva se mişcă şi pe la RCS-RDS care, până la urmă, n-a mai rezistat să meargă cu un serviciu în pierdere şi a renunţat la a mai furniza gratuit servicii de telefonie fixă, susţine tot ZF. Tocmai bine pentru Romtelecom, care intră cu bocancii pe terenul RCS, tot aşa cam cum a făcut şi operatorul alternativ cu serviciile gratuite de telefonie fixă, altă dată core-business-ul fostului monopolist. Aşadar, Romtelecom răsuceşte cuţitul în rana RCS-RDS şi va oferi IP-TV gratuit în 24 de oraşe, ne spune Hotnews.
Cam tăcută săptămâna de pe la noi, totuşi. O fi astenia de primăvară? O fi fost aşteptarea weekend-ului prelungit cea care a moleşit spiritele? Posibil, dar dacă ar fi să dăm crezare unor voci şoptitoare dis-de-dimineată la cafea, săptămâna asta, deşi mai scurtă s-ar putea să fie mult mai dinamică.
Drept pentru care Telcover vă urează energie maximă!



