Am făcut noi ce am făcut şi iar avem de ales între a fi împuşcaţi sau spânzuraţi. Cum poţi să alegi între un om care vorbeşte de mari companii naţionale, de te aştepţi că va naţionaliza totul la loc ca pe vremea tatălui său generalul comunist şi un altul a cărui ţintă majoră pare a fi să pună talpa pe gâtul parlamentului şi a reuşit să învrăjbească teribil o ţară întreagă? Geoană şi Băsescu par a nu avea nimic în comun cu excepţia trecutului roşcat.
Între ei, individul care m-a enervat cel mai tare luna asta. Crin Antonescu. Fără să fie geniu sau Mesia, că nici nu avem nevoie de aşa ceva, omul părea oaza de echilibru şi onorabilitate care ne trebuia , oricât căutau contracandidaţii lui să-i lege tinichele de coadă. Ei bine ce a făcut Antonescu? A fost un puturos. A început muuuult prea târziu o campanie care ar fi putut fi de succes, care l-ar fi putut face preşedinte, iar un tandem Antonescu-Iohannis ar fi fost un câştig măcar la capitolul imagine.
De ce ai fost puturos, domnule Antonescu? Acum eşti pus între ciocan şi nicovală. Dincolo de faptul că nu poţi să oferi voturile liberalilor nimănui, pentru că liberalii nu votează la comandă, cu cine te aliezi? Cu Geoană, ca să te lupţi cu Udrea, Cocoş sau Videanu? Sau cu Băsescu ca să legitimezi tendinţa acestuia de a controla totul şi să te lupţi cu Vanghelie, Hrebenciuc şi alţii.
Puturosule, ai irosit o şansă cu care nu cred că te vei mai întâlni. Cinci ani e mult, e teribil de mult, iar ceilalţi doi au toate şansele să ne aranjeze bine de tot. Îţi dai seama că cel mai probabil Boc va fi iar prim ministru? Pogea iar la finanţe? Sau cum ar fi cu Năstase prim ministru? Să nu te trezeşti dimineaţa şi să te iei la palme?
Îmi spunea o prietenă: „măi m-am trezit devreme şi m-am dus să votez. Acuma sunt atât de nedumerită de ce se întâmplă şi când îi văd pe ceilalţi hlizindu-se că parcă simt nedumerirea asta pe umeri. E grea şi doare“. Mda…, iar am sperat degeaba!
P.S. L-am auzit pe Videanu vorbind despre o întoarcere în mormânt a lui Brătianu în caz că PNL se aliază cu PSD. Că fostul primar de marmură e un slab ministru al economiei şi un catastrofal ministru al sănătăţii, nu zic nimic. Dar, că la vârsta lui mai crede în vampiri, mai că mă face să râd, deşi numai de râs nu e vremea. Domnu’ Videanu, vorba românească e cu răsucitul în mormânt, domnule.


Bratianu nu se intoarce in mormant si ori cum Alianta Mircea-Crin
este mai buna decat BASE
Sa speram, Maria, sa speram. Eu preferam sa fie Crin singur.