„Nu mai putem să împingem, pur şi simplu un mesaj pe diferite canale şi să ne aşteptăm ca acesta să fie auzit“, spune Gibbs. El citează un studiu Forrester Research potrivit căruia doar 5% dintre oameni sunt total de acord şi doar 9% sunt de acord că reclamele pe care le receptează li se adresează. În schim, 38% dintre aceştia sunt total de acord şi 28% sunt de acord că în jurul nostru sunt prea multe reclame. Aşadar, „marketingul ar trebui să facă parte din corpul care ia decizii strategice în orice business“, spune Gibbs, iar cei cărora li se adresează, clineţii, trebuie „angajaţi“ în procesul decizional şi în viaţa companiilor.
Viitorul bate la uşă

Robert Gibbs, Kondiment: „În social media, reclama poate ţinti până la nivel individual“ © foto f5
Spuneam aici că, destul de repede, vom ajunge ca reclamele să fie adresate individual. Cu alte cuvinte, stând la aceeaşi masă şi deschizând aceleaşi pagini de Internet pe laptopurile noastre, eu am să văd cu totul alte reclame decât colegul Victor, de exemplu. „Tehnic, este posibil chiar acum“, spune Gibbs. „Sigur, sunt o grămadă de date care trebuie puse cap la cap pentru a realiza asta, dar acest lucru se întâmplă deja“, adaugă acesta. Prin urmare, nu peste mult timp, online-ul ar putea da o lovitură decisivă modelului tradiţional de advertising pe print şi outdoor. Nu spun şi TV, pentru că graniţa dintre televizor şi PC e din ce în ce mai subţire.
„Frumuseţea Internetului este aceea că totul este măsurabil“, susţine Matt Bailey, Head of Affiliate, i-level UK. „Sigur că da, multă lume spune că campaniile desfăşurate online nu sunt eficiente, dar asta pentru că le pot măsura imediat. Sunt o grămadă de campanii desfăşurate pe outdoor sau TV la fel sau şi mai ineficiente dar de acest lucru nu poţi să îţi dai seama atât de uşor“.
Temerea, exprimată şi de Stanca, este însă aceea că tocmai posibilitatea de a măsura atât de eficient poate fi o armă care să se întoarcă împotriva online-ului. „Sunt de acord, faptul că în alte medii nu poţi să îţi dai seama atât de rapid de eficienţa unui demers publicitar poate fi, aparent, un avantaj al acelor canale în detrimentul online-ului“, spune Jeremy Morris, Head of Direct Marketing la Orange UK.
Dar, dacă integrezi strategiile de marketing şi advertising online în întreaga viziune de comunicare şi, până la urmă, în „felul de a fi“ al business-ului, lucrurile se schimbă. Cel mai bun exemplu este Microsoft, care, folosind eficient online-ul a ajuns una dintre cele mai cool companii pe Internet, şi asta nu în SUA, ci în România.
Dar, despre cum a reuşit Microsoft România să devină unul dintre modelele de prezenţă online, vorbim cu altă ocazie.
Acest articol este împărţit pe mai multe pagini: 1 | 2 |
