E încă bucurie mare la dealeri. Bucuria clienţilor, nu a comercianţilor. © foto autovisi

De pe la începutul acestui an am început să ne obişnuim cu reducerile de preţ pentru maşini. Timide prin februarie – martie, interesante prin aprilie, şi incredibile în mai – iunie, aceste discounturi au devenit ceva obişnuit. Acum, importatorii declară sus şi tare că se apropie finalul „chilipirurilor“. Motivul? Au terminat stocurile mari acumulate în ultima parte a lui 2008, şi-au recalibrat afacerile pentru o piaţă mai mică şi fac comenzi către fabrică numai în limita bunului simţ. Tot ce se produce şi, mai apoi, se vinde este degrevat de presiunea stocurilor care ţineau blocate sume importante. Cine vrea să creadă bine, cine nu să aştepte reduceri chiar mai mari. Eu zic că avalanşa ofertelor este într-adevăr pe final.

Totuşi, ce trebuie înţeles din ofertele rămase pe piaţă? Un singur lucru. Că discounturile cele mai mari apar la mărcile aflate în mare nevoie de bani. Nci un  afacerist normal nu ar face reduceri dacă nu ar fi forţat. Prin urmare, Peugeot, care are încă stocuri de anul trecut, trebuie să scape de ele până la sfârşitul anului. Dacă o maşină fabricată în 2008 a pierdut din preţ, stând pe stoc în 2009, să zicem, 10%, aceeaşi maşină, ajunsă în 2010, va valora cu 20% mai puţin. Deci, ori dai acum discount de 15-20% şi scapi de ea, ori o vinzi în 2010 cu mai bine de 20% mai puţin. Asta e toată logica.

Cam acelaşi lucru se întâmplă şi la Renault, Hyundai, Ford şi multe altele. De cealaltă parte a baricadei sunt cei mai cumpătaţi, care nu au comandat mii de maşini în 2008 la fabrică pentru a se îmbogăţi în 2009 şi nici nu au umplut ţara de showroom-uri ca să prindă cât mai mulţi clienţi. În categoria asta intră importatorii unor mărci ca Volkswagen, Audi, BMW, Honda, Mazda, etc. De la aceste mărci nu mai sunt de aşteptat reduceri mari, ci doar modele „speciale“. Adică maşini cu echipări între cele obişnuite, croite exact pe cerinţele pieţei din momentul respectiv şi cu preţuri puţin, foarte puţin, mai mici decât cele ale versiunilor standard.

Ce vreau să spun este că, deşi nu ne convine, mărcile puternice sunt cele care nu fac reduceri. Oricum, nu reduceri masive. Ele vor ieşi din criza asta, sau ce o fi, şi cu bani frumoşi, şi cu afacerile întregi. În acelaşi timp, „megadiscounterii“ îşi trădează prin acest procedeu slăbiciunile şi au mari şanse să vândă ceva mai multe maşini decât alţii, dar să raporteze „megapierderi“ la sfârşitul anului. Vom trăi şi vom vedea. Asta nu înseamnă că, dacă puneţi mâna pe un discount „neruşinat“, nu ar trebui să profitaţi de ocazie. Dacă vă mai dă mâna…