La prima vedere, acest calvar este fără leac

Pentru milioane de români, Pipera nu înseamnă decât definiţia snobismului combinată cu ceva prostie, mulţi bani şi nesimţire. Pentru câteva mii însă, aceeaşi zonă nu înseamnă decât locul unde zilnic îşi petrec cele 8, 10, 12, sau chiar 15 ore de muncă. Deşi nu pare, aceştia din urmă sunt adevăraţii „locuitori“ ai zonei pentru că primii stau acasă doar câteva ore pe zi, restul timpului fiind petrecut prin birouri luxoase din centru sau prin cafenelele din Dorobanţi. Şi tocmai pentru aceşti „locuitori“, primăria nu face nimic. Nu vorbesc despre cea din Voluntari (oraş de care aparţine administrativ comuna Pipera), ci despre ograda domnilor Oprescu şi Onţanu, recte primarul general şi cel al sectorului 2 pentru că, din nefericire, tot Pipera se cheamă şi zona delimitată de strada Fabricii de Glucoză şi bulevardul Dimitrie Pompeiu. (Câtă nesimţire o fi avut în el cel care a catalogat o străduţă cu două benzi drept bulevard?)

Ca să ajungi dimineaţa la muncă între 8 şi 10, sau ca să pleci seara între 17 şi 20 îşi trebuie cu adevărat nervi de fier. Fie că eşti motorizat şi te deplasezi cu roţile proprii, fie că foloseşti transportul în comun, ajungi la birou sau acasă un car (cu boi) de nervi. Nimic nou. Asta se întâmplă de ani buni. Motivaţia blocajelor de trafic nu este nici ea nouă: străzi înguste, maşini multe, deja zeci de clădiri de birouri şi, colac peste pupăză, calea ferată Bucureşti-Constanţa care poate fi travesată doar prin treceri la nivel.

La prima vedere, acest calvar este fără leac. Totul se mişcă împotriva „locatarilor“ de care vorbesc. Totuşi, există soluţii!!! Dacă nu pentru a ajunge la un trafic civilizat, măcar pentru a reduce răul făcut de primăria sectorului 2 prin autorizarea unor construcţii megalomanice fără a modifica infrastructura din zonă. Culmea e că soluţiile, doar două, nici nu sunt costisitoare. Dar să le luăm pe rând, cu argumente:

1. Impunerea de sensuri unice pe străzile paralele, Glucoza şi Dimitrie Pompeiu. În loc de o singură bandă, blocată şi aceea de autobuze şi camioane, se poate circula pe două benzi. Devine mai uşoară şi depăşirea zecilor de autobuze care, mai nou (de circa un an, cred) transportă la, şi de la, metrou angajaţii de la RTR, Vodafone, etc. Cheltuieli minime, trafic mai relaxat. Singura problemă este intersecţia Glucozei cu Barbu Văcărescu unde ar trebui lărgită partea de acces către Pipera la patru benzi. Ştiu că mulţi vor spune că e o tâmpenie să ocoleşti o stradă întreagă în funcţie de sensul pe care vrei să intri dar cred că şi pentru ei ar fi mai puţin stresant şi costisitor să meargă cu maşina în loc să stea blocaţi cu zecile de minute.
2. Amplasarea unui semafor cu comandă manuală la ieşirea din staţia de metrou Pipera. În prezent, după sosirea unui tren, pasagerii traversează continuu Dimitrie Pompeiu circa cinci minute. Asta dacă nu luăm în calcul şi întârziaţii care stau să cumpere ţigări sau alte alea. Semaforul cu comandă manuală poate fi programat să dea verde pietonilor trei minute, apoi să îi oprească alte cinci şi aşa mai departe.

Cam asta ar fi tot. Problema e că ar trebui să înţeleagă coşmarul „locatarilor-muncitori“ din Pipera şi autorităţile. Cu vreo doi ani în urmă ştiu că ideea cu sensurile unice a fost discutată la primărie dar, pentru că anumite firme din zonă (în special una de curierat) au făcut lobby pe lângă autorităţi, totul a fost lăsat baltă. Rezultatul se vede. E jale. Dacă mai şi plouă (ca astăzi), carul (cu boi) de nervi devine basculantă, iar ziua de muncă e complet ratată.

Oare firmele din zonă, ai căror angajaţi nu mai dau randament pentru că ajung cu nervii la pământ la birou, nu pot face lobby?

PS: Aştept înjurături la comentarii. Sunt dispus să le suport, mai ales că sunt convins că nu mă voi enerva la fel de tare ca în traficul aflat în grija „edililor“ pe care, culmea, îi plătesc ca şi voi ca să mă ajute să mor mai devreme.

A! Şi scuzaţi exprimarea mai greoaie. E de la nervi.