
Cât de mult depinde o economie sau măcar un sector de exuberanţa investiţională a unei categorii sociale? Extrem de mult, ceea ce se numeşte HNWI (high net worth individuals) devenind din ce mai importanţi într-o lume care se mişcă uşor către spargerea giganţilor în entităţi mai mici şi mai adaptabile. Şi chiar dacă lumea evoluează spre o prezenţă tot mai masivă în the cloud, esenţele vor rămâne tot pe pământ, de aceea investiţiile imobiliare continuă să fie unele dintre cele mai interesante afaceri, măcar pentru că serverele alea trebuie ţinute undeva unde nu plouă…Şi când e vorba de proprietăţi, nu e vorba de locuinţa de bază a investitorului, pentru că aia nu e o investiţie decât în mod excepţional. Ce cumpără pentru a valorifica HNWI şi cât pot influenţa ei o economie? Foarte mult dacă numărul lor e mare, aşa cum se întâmplă în economiile puternice. Banii pompaţi prin astfel de investiţii pot readuce la viaţă zone economice întregi intrate în amorţeală. Potrivit The Wealth Report 2010 al Knight Frank, chiar aşa zgâlţâite de criză, Statele Unite au cei mai mulţi posesori de proprietăţi cu valoare de peste un milion de dolari, 2,5 milioane. Nu e foarte surprinzător faptul că japonezii sunt pe locul al doilea cu 669.000, dată fiind înghesuiala din insule şi preţul mare al proprietăţilor. Britanicii sunt pe locul al treilea cu circa 440.000, dar în scădere cu 21%, cea mai mare după India, dintre ţările luate în calcul, motivul fiind relativ simplu. Insularilor le place să călătorească şi deţin proprietăţi în multe ţări unde piaţa imobiliară a fost aproape anulată de criză din punctul de vedere al valorii, precum Spania, România sau Bulgaria.
HNWI (High Net Worth Individuals) persoane care deţin proprietăţi, cu excepţia reşedinţei, în valoare de peste un milion de dolari. % reprezintă scăderea procentuală faţă de anul trecut. Click aici pentru varianta *.pdf (228 KB)

Pe unde sunt ţările din BRIC? Ei bine, aşa-zişii viitori stăpâni economici ai lumii au împreună 710.000 de milionari în proprietăţi, grosul fiind aristocraţia comunistă chineză despre care vorbeam în episodul trecut, care numără 343.000 de oameni, mai mulţi decât în Germania (342.000). Problema chinezilor este că nu prea pot cumpăra proprietăţi în afara ţării, decât în condiţii speciale, cu achiziţia de asset-uri, mai ales financiare, ocupându-se statul (prin diverse vehicule) care mai are puţin şi pune mâna pe SUA în totalitate, provocând îngrijorare printre congressmanii americani. Beijingul deţine datorii americane în valoare de 889 miliarde de dolari, fiind cel mai mare posesor al acesteia şi să nu uităm că se uită lacom la Africa, Grecia şi America de Sud. Pofta de expansiune a chinezilor e uriaşă, iar puterile tradiţionale vor avea serios de furcă când se va pune problema temperării avântului asiaticilor.
Acest articol este împărţit pe mai multe pagini: 1 | 2 |


