Acasă » Arhivă pentru februarie, 2010

Mai avem credite de luat!

Mai avem credite de luat! Toate discuţiile economice din ultimele săptămâni se învârt în jurul banilor. Că e vorba de recalcularea pensiilor, de reducerea salariilor, de miliardele FMI sau de cursul leului, toate au ca subiect banii. Da, ştim şi ştie… 

IT&C-ul românesc: 8,2 mld. de euro în 2009, înapoi în 2007

„După o evoluţie ascendentă în 2008, industria românească de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii s-a contractat cu peste 12% în 2009, regresând la un nivel apropiat celui din 2007“, se arată în ultimul studiu… 

Cine seamănă nori, culege furtună?

Cine seamănă nori, culege furtună? Ca să fiu cât se poate de scurt, mulţi dintre voi nu se vor teme de afirmaţia din titlu, pentru că nu te temi de ceva ce nici n-ai auzit că există… Dar asta nu e răspunsul  pe care-l aşteptaţi, nu-i aşa? Păi, în general,… 

Prima insolvenţă a unui proprietar de mall din Capitală?

Săptămâna aceasta, pe 24 februarie se va judeca procesul în urma căruia s-ar putea decide intrarea în insolvenţă a companiei Euroinvest Intermed, proprietarul centrului comercial Grand Arena. Insolvenţa companiei a fost cerută… 

Rata de neocupare din birourile Capitalei, la nivelul din 2002

Nivelul închirierilor de pe piaţa office a scăzut cu aproximativ 18,5% în 2009, susţin analiştii Cushman & Wakefield (C&W), deşi activitatea de închiriere în ultimul trimestru al anului a reprezentat aproape jumătate… 

C&W: livrările de malluri din 2009, sub jumătate faţă de 2008

În condiţiile în care vânzările din retail au scăzut cu 10,6% în primele 11 luni ale lui 2009, activitatea de dezvoltare de pe piaţa centrelor comerciale s-a diminuat la jumătate faţă de 2008. Conform unui studiu al Cushman… 

AREOF ar putea vinde din active pentru a obţine lichidităţi

Potrivit ultimului raport financiar prezentat de fondul britanic de investiţii Argo Real Estate Opportunities Fund (AREOF), cele mai importante probelme ale investitorului sunt legate de cash-flow. Astfel, vehicolul de investiţii… 

O piatră pe cer…

O piatră pe cer… [Învăţătorule] care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia? (Matei 24:3) Vacanţa de Crăciun a anului 2004 a adus vestea unui cadou pe cât de interesant din punct de vedere ştiinţific, pe atât de… 

CA Immo, investiţii de 500 de milioane de euro în 2010

Compania de investiţii austriacă CA Immo are pregătite 500 de milioane de euro pentru investiţiile programate în acest an. Austriecii deţin în România imobilele de birouri Opera Center I şi II, Bucharest Business Park şi… 

Banca Transilvania, acţionar unic al Medicredit Leasing

Banca Transilvania a devenit acţionar unic al Medicredit Leasing, prin achiziţionarea pachetului integral de acţiuni al societăţii. Cele două companii sunt partenere din ianuarie 2007, când BT a intrat în actionariat cu o deţinere… 

Creşte oferta de locuinţe, dar preţul rămâne pe loc

Chiar înainte ca Guvernul să ia decizia garantării creditelor pentru achiziţionarea sau construcţia de locuinţe cu până la 75.000 de euro, vânzătorii de imobile şi-au scos la vânzare proprietăţile încercând să profite… 

Doar un lossless să-ţi mai (s)pun

Doar un lossless să-ţi mai (s)pun Ştiţi ce e aia MPEG-1 Audio Layer 3? Bineînţeles că ştiţi. E un castravete. Da Apple Lossless Audio Codec? Da Free Lossless Audio Codec? Da Waveform Audio File Format? Da Monkey’s Audio? Tot nişte castraveţi sînt şi… 

Săraci, dar datori! (update)

Săraci, dar datori! (update) Prima Casă a provocat şi anul acesta discuţii aprinse, toată lumea fiind cu ochii pe ceea ce anunţau cu ţârâita cei doi corifei, Boc şi Vlădescu. Până la urmă, garanţiile oferite de stat sunt de: 70.000 de euro pentru… 

Al patrulea magazin Cora, la Craiova

Retailerul belgian Cora a semnat contractul de inchiriere pentru Adora Mall, centru comercial dezvoltat în Craiova de anglo portughezii de la Sonae Sierra. Hypermarketul va avea o suprafaţă totală de 12.100 mp,urmând să fie ancora… 

Facebook şi-a prezentat strategia mobilă la MWC Barcelona 2010

Facebook şi-a prezentat strategia mobilă la MWC Barcelona 2010 Parcă putea să lipsescă tocmai el, si tocmai de aici? De fapt, nu cred că o singură mare companie din IT – şi mai nou şi din online -  mai poate ignora Mobile World Congress… Cel mai mare site de social networking,… 

Handsfree-urile, camerele foto şi GPS-urile au îmbunătăţit vânzările Germanos

Sistemele de navigaţie prin satelit, kiturile „mâini libere” Bluetooth şi camerele foto digitale sunt categoriile de produse digitale asociate telecom care au mai atenuat caderea pietei de retail IT&C de anul trecut. Sau,… 

Câştigătorii Global Mobile Awards la MWC Barcelona 2010

Câştigătorii Global Mobile Awards la MWC Barcelona 2010 Juriul GSM Association (GSMA), organizaţia profesională internaţională a operatorilor şi producătorilor de echipamente telecom a anunţat câştigătorii celei de-a 15-a ediţii a Globile Mobile Awards, din cele peste 500 de… 

Cine are urechi să asculte

Cine are urechi să asculte Bine-bine şi cine are bani să-şi cumpere, dar să vedem despre ce scriem în rîndurile de mai jos. Cei care s-au întîlnit cu mine ştiu că umblu cît mi-e ziua de lungă cu nişte parascovenii în urechi. Şi ataşat de acestea… 

Cushman&Wakefield închiriază 25% din City Mall

City Mall Bucureşti a semnat un parteneriat cu consultantul imobiliar Cushman & Wakefield, destinat oferirii de servicii exclusive de consultanţă şi închiriere de spaţii comerciale în City Mall. Astfel, CW se va ocupa cu… 

Be Igloo scumpeşte apartamentele cu până la 15%

Be Igloo, entitatea care se ocupă cu vânzarea apartamentelor aflate în portofoliul fondului de investiţii norvegian Romania Invest, a decis ca începând de azi să scumpească apartamentele din portofoliu cu până la 10%, iar…