Acasă » Arhivă pentru ianuarie, 2010

Windows 7 repune Microsoft pe creştere

Cel mai bine vândut sistem de operare al tuturor timpurilor a imprimat celui mai mare producător de software din lume un avans de 14% al veniturilor înregistrate în cel de-al doilea trimestru al anului fiscal, încheiat la 31 decembrie, până la 19,02 mld USD. Rezultatele financiare, publicate ieri, mai consemnează un profit operaţional de 8,51 mld USD, în creştere cu 43% faţă de perioada similară a anului precedent şi un profit net de 6,66 mld. USD (+60%). Aceste rezultate includ şi veniturile de 1,71 mld. USD care au fost încasate de pe urma Windows 7 Upgrade Option Program şi a comenzilor de Windows 7 făcute de OEM… 

Banca Transilvania mai pune 15 milioane de euro în Prima Casă

Banca Transilvania a obţinut suplimentarea  cu 15 milioane de euro a plafonului de garantare a creditelor destinate programului “Prima Casă”. Suma este destinată celor care au încheiat deja sau vor încheia ante-contracte de   vânzare – cumpărare a unui imobil, până la data de 15 februarie, iar creditele sunt acordate pentru achiziţionarea de locuinţe terminate sau în construcţie, precum şi pentru cele care urmează să fie construite. Plafonul iniţial de garantare aflat la dispoziţia BT, a fost de 17 milioane euro, suplimentat, în luna octombrie 2009, cu 10 milioane euro.  BT a acordat până acum aproape… 

Căpitane!

A devenit şeful corabiei pe un val de entuziasm general. Toată lumea era bucuroasă că a scăpat de piraţi. Imediat însă, căpitanul a început să se certe cu secundul. Ani de zile a durat râca, dar marea era calmă, corabia mergea din plin, chiar dacă îşi cumpărase pânze roz şi cârmă aurită în loc să-şi întărească chila şi scările dintre punţi, iar catargele scârţâiau deşi erau vopsite frumos… După aia căpitanul s-a liniştit. Echipajul a decis schimbarea, iar secund a devenit un om de-al lui. Căpitanul nu a mai avut cu cine să se certe, dar a început să se uite strâmb la mare. Se cam schimbase… 

Ziua execuţiei se apropie

S-a cam terminat cu rostogolirea datoriilor. Din februarie, băncile vor fi obligate să treacă la executarea datornicilor, avertizează Arin Stănescu, Preşedintele Uniunii Naţionale a Parcticienilor în Insolvenţă (UNPIR). “Tot sistemul bancar a fost dispus să reeşaloneze, să rescadenţeze creditele, a dat nişte facilităţi. Cei care au primit astfel de facilităţi anul trecut şi nu au reuşit să se redreseze, trebuie să se aştepte că anul acesta nu vor mai primi aşa ceva şi momentul adevărului se apropie foarte tare. În februarie-martie băncile vor începe să execute”, spune Stănescu, într-un interviu acordat… 

Va livra Apple un tablet pe măsura aşteptărilor? [update lansare]

Va livra Apple un tablet pe măsura aşteptărilor? [update lansare] Stăteam la barul unui cazinou din Las Vegas cu Eduard Koller de la Microsoft (păcat că şi-a abandonat blogul) şi el mă întreba de ce naiba folosesc iTunes pe PC, când Windows Media Player din Windows 7 e mai bun? Are dreptate, e mai bun, se mişcă mai repede şi nu ”agaţă” iar acum vede aproape orice format video. Dar tot aşa, există şi telefoane mobile mai deştepte şi mai bune decât iPhone şi playere mai grozave decât iPod. (Apropo, am zis că îmi cumpăr un iPod Nano şi cu toată nebunia din ultima vreme n-am mai apucat. Dar tot vreau iPod-ul ala, da?). De la lansarea iTablet sau iSlate, iPad sau cum s-o numi… 

PointPark preia un parc logistic în Cluj

Britanicii de la PointPark (P3) au parafat o înţelegere cu conaţionalii lor de la Europa Capital, de la care vor prelua şi continua dezvoltarea unui parc logistic şi industrial amplasat în apropiere de Cluj-Napoca. Proiectul va fi rebranduit ca PointPark Cluj are o suprafaţă total de 54 de hectare şi va livra pe piaţă 204.000 mp spaţii industriale şi logistice. Prin această afacere PointPark va intra pe piaţa internă, unde, potrivit lui Craig Maguire, country manager al P3 Polonia, vor deschide şi o filială. Fondul de investiţii Europa Capital deţine, în prezent, fonduri de 850 de milioane de euro pentru investiţii… 

Economia neagră se impozitează?

Discutam cu un prieten zilele trecute despre noile taxe şi impozite pe care minunatul stat român le impune deja sau intenţionează să le impună anul acesta. Accize şi taxe majorate, impozite noi, achitarea anticipată a impozitului pe profit, taxa pe avere, taxa pe scaune şi pe mese, modificarea bazei de impozitare. Pe de o parte avem autorităţi care se vaită că nu pot da oamenii afară şi că nu au bani de salarii şi de pensii, iar pe de altă parte avem autorităţi care caută modalităţi de a distruge şi ce a mai rămas din sectorul privat, mai ales zona IMM-urilor. Prietenul meu, care îşi câştigă existenţa printr-o… 

Rata de bază pentru ajutoarele de stat, 9,92%

Comisia Europeană a stabilit că, începând cu data din ianuarie 2010, rata de bază pentru determinarea ratei de referinţă, a ratei de scont şi a ratei de recuperare a ajutoarelor de stat în România, este de 9,92%. Acestea sunt utilizate pentru a calcula valoarea unui ajutor de stat, pentru a actualiza ajutoarele de stat acordate în mai multe tranşe, respectiv pentru determinarea dobânzii aplicabile în cazul recuperării unui ajutor de stat incompatibil. Astfel, rata de scont, precum şi rata dobânzii aplicabilă în cazul recuperării ajutoarelor de stat sunt calculate în funcţie de rata de bază la care se adaugă… 

O fuziune de 15 miliarde de euro

Decizia  de fuziune a fondului de investiţii austriac Immoeast, cel mai mare investitor imobiliar de pe piaţa românească, cu Immofinanz principalul său acţionar (54,4%) a fost luată încă de la finalul anului trecut şi face parte din restructurarea decisă de board după deprecierea masivă a activelor cauzată de criză (peste două miliarde de euro în anul fiscal 2008-2009). În România s-a investit prea mult, spunea anul trecut în septembrie, CFO-ul Eduard Zehedner. Soluţia găsită? Vindem din active. Până să vândă, însă, Immoeast a cumpărat, devenind, pentru 20 de milioane de euro, unic deţinător al participaţiilor… 

Acţionarii Immofinanz au spus Da!

Majoritatea acţionarilor Immofinanz (99,9%) au aprobat în şedinţa de ieri fuziunea fondului de investiţii cu Immoeast - unde Immofinanz deţinea deja aproape 55% din acţiuni – vehicul creat în 1999 de ex CEO-ul Karl Petricovics, în vederea achiziţionării de active imobiliare ţările din Estul Europei. Odată cu fuziunea acţionarii au aprobat şi o majorare de capital cu 589 milioane de euro, destinată acţionarilor Immoeast care vor primi trei acţiuni Immofinanz pentru una a Immoeast.  Mâine se aşteaptă şi răspunsul acţionarilor Immoeast, care se vor întâlni pentru a decide aprobarea sau respingerea… 

Rolul fumatului în creşterea şi descreşterea Imperiului Otoman

La început a fost doar o părere, dar după aia am început să urmăresc cu atenţie fenomenul. De fiecare dată când statul măreşte acciza la tutun, creşte şi filtrul ţigărilor. Nu glumesc. Fenomenul se vede deja cu ochiul liber la ţigările din pachetul de Marlboro Filter Plus Extra, unde filtrul mai are doi milimetri până să ajungă la jumătatea ţigării. Dacă te uiţi însă cu atenţie, se poate observa şi la restul mărcilor aceeaşi găselniţă genială. A, ne mai creşteţi acciza? Buun, mai reducem şi noi din cantitatea de tutun din fiecare ţigară. Cum acciza se plăteşte pe mia de ţigarete, calculul e… 

Piaţa imobiliară europeană. Unde-s banii de altădată?

Europa a adunat în ultimele trei luni ale anului trecut investiţii în real estate-ul comercial de 25,7 miliarde de euro, cu 42% mai mult faţă de trimestrul al treilea. Adică s-a simţit o oarecare îmbunătăţire a atmosferei de pe piaţa investiţiilor, chiar dacă totalul de 70 de miliarde din 2009, e un pic mai sus de jumătatea investiţiilor din 2008, cifrate la 121 miliarde de euro. La această concluzie au ajuns analiştii de la CBRE, care afirmă şi că cea mai mare creştere a investiţiilor (cu 231%), din ultima parte a anului trecut, a apărut în Centrul şi Estul Europei. În bănuţi, investiţiile în proiecte… 

Un „Fender“ de buzunar

Un „Fender“ de buzunar T-Mobile în colaboare cu Eric Clapton şi Fender vor lansa pe 20 ianuarie telefonul de colecţie myTouch 3G Fender Limited Edition: „Not just a phone, a collector’s item“. Ce primeşti pentru 179,99$ (plus taxe & abonament pe 2 ani):Aleluia! jack de 3,5 mm pentru căşti: ecran de 3,2 inci/ 320×480 pixeli capacitive touchscreen; Quad-band GSM/ dual-band UMTS (1700/2100 MHz) cu suport 3G; procesor de 528 MHz; O.S. Google Android 2.1; carcasă stilată Fender Sunburst; 16 GB Micro SD; Conţinut preîncărcat: melodii interpretate de Eric Clapton (Layla, Rock ‘N’ Roll Heart, Wonderful Tonight, My Father’s Eyes etc.),… 

TEST Nokia N900: Baby Linux – deschizătorul de drum

TEST Nokia N900: Baby Linux – deschizătorul de drum Nokia N900 este mai mult un computer de buzunar decât un telefon mobil şi ne arată care va fi viitorul smartphone-urilor. Cu acest dispozitiv, Nokia se desparte de vechiul Symbian şi ia calea Linux, sistemul de operare Maemo, modern şi flexibil, urmând să fie folosit de acum în telefoanele de top ale producătorului finlandez. N900 nu e perfect, are capitole la care lasă de dorit, dar e, în sfârşit, altceva. Îmi plac despărţirile scurte, rapide, fără fluturări de batistă, adică cele gen tăiat coada câinelui dintr-o bucată. Sigur, asta nu te scuteşte de regrete ulterioare şi, de când am renunţat la BlackBerry,… 

Marile idei, mereu aproape de noi

Bineînţeles că nu suntem autorii acestei opere, aceştia fiind anonimi. Cum însă încercăm să culegem chestii, am cules-o şi pe aceasta, dar acordăm întregul merit necunoscutului sau grupului de necunoscuţi care a conceput acest material. „Trei luni de senzaţii” de Florin Peşte - comentariu literar - Încă din primele versuri, autorul plasează acţiunea într-un mediu feeric. Ce miracol şi ce vrajă Stau cu gagica pe plajă Prin folosirea cuvintelor miracol şi vrajă, poetul ne trimite într-o lume magică, interzisă muritorilor de rând. Efectul este completat de plasarea celor doi protagonişti pe plajă –… 

Parteneriat Kaspersky şi trafic.ro

Kaspersky Lab România şi trafic.ro au încheiat un parteneriat pentru monitorizarea site-urilor româneşti, identificarea paginilor infectate şi alertarea rapidă în cazul incidentelor de securitate. Kaspersky Lab foloseşte sistemul de scanare PatroKLes, proiectat şi utilizat din 2006 până în prezent pentru determinarea paginilor web care au fost ţinte ale infractorilor cibernetici sau vehicule de infectare pentru utilizatorii de Internet. La momentul actual, PatroKLes scanează peste 210.000 de site-uri româneşti, în 2009 atingându-se un record de 1 din 150 de pagini web infectate. „Numărul de site-uri infectate a… 

LG se vrea numărul doi mondial la telefoane mobile

LG intenţionează  să vândă anul acesta un total de 140 de milioane de telefoane mobile, cu 20% mai mult decât trecut. Compania doreşte să investească în creşterea vizibilităţii pe piaţa globală – a deschis 100 puncte de vânzare în 2009 – şi în mod special pe pieţele din Coreea şi America de Nord, informează un comunicat al LG. Producătorul coreean de electronice, electrocasnice si IT îşi propune să atingă o cotă de piaţă de două cifre pe piaţa telefoanelor inteligente. Anul trecut LG a creat o divizie specială pentru acest segment şi a crescut forţa de muncă din departamentele de Cercetare… 

Samsung în Polonia

Samsung Electronics Co. a preluat producătorul polonez de aparatură electrocasnică Amica contra unei sume care se ridică la 76 milioane. Obiectul tranzacţiei a fost fabrica de asamblare de la Poznan, unde Samsung intenţionează să producă frigidere şi maşini de spălat. Conform comunicatului, operaţiunea face parte din planul Samsung de la deveni liderul pieţei europene de electrocasnice, estimată la 50 miliarde dolari. „Fabrica din Polonia, unde se vor produce noile frigidere şi maşini de spălat Samsung, ne va permite o mai mare flexibilitate în procesul de producţie, un termen de livrare redus şi o competitivitate… 

Oferta de joburi scade

Dacă tot se vorbeşte de creşterea ratei şomajului în acest an este bine să ne uităm şi la numărul de oferte de locuri de muncă. Recent lansatul indice Balaur.ro face lunar o analiză a ofertei de joburi online, luând în calcul anunţurile de pe 22 de siteuri specializate, gradul de reprezentativitate fiind de 73%, conform autorilor. Ultima analiză, datele din decembrie raportate la cele din noiembrie, ne arată că numărul de joburi oferite a scăzut de la 19.213 la 17.890, scăderea fiind chiar mai mare în condiţiile în care rata de duplicare a anunţurilor a crescut de la 25% la 28%. Scăderea este considerată normală,…