Arhiva articolelor din decembrie 2009
Microsoft caută specialişti care să extindă serviciul Xbox Live pe Windows phones, potrivit unor anunţuri de angajare „interceptate” de MobileTechWorld. Planurile de integrare ale celor două platforme în sensul dezvoltării de jocuri care să fie compatibile în a fi redate pe mai multe dimensiuni de ecrane sunt mai vechi, dar succesul repurtat de Apple cu …
Criză, necriză, în Decembrie facem cadouri. Unora ne place, altora nu, unii le fac din suflet, alţii din obligaţie, însă atunci când vine vorba de relaţiile de business am impresia că marea majoritate a cadourilor şi atenţiilor de sfârşit de an se înscriu în ce-a de-a doua categorie. Sau nu? Parcă văd departamentele de marketing …
Este probabil cel mai frumos cuvânt inventat vreodată de oameni. Primul l-a folosit Horace Walpole, ducele de Orford, în 1754, derivă din numele sanscrit al insulei Sri Lanka – Swarnadip – şi înseamnă descoperirea accidentală şi norocoasă a ceva în vreme ce cauţi sau cercetezi altceva. Un fel de unde dai şi unde crapă, poate.
În serendipity stă …
Fără îndoială, Nokia a repurtat un succes cu smartphone-ul E71, am văzut o grămadă de executivi (şi nu numai) cu un astfel de dispozitiv de inspiraţie BlackBerry – tastatură full qwerty aşezată sub ecran, fără touchscreen şi cu buton central de comandă. Funcţia Mail for Exchange, care permite push email şi sincronizare cu calendarul şi contactele din serverele de mail Microsoft, l-au făcut popular în segmentul business, aşa că urmaşul, E72, a fost aşteptat cu interes. Noul mobil aduce câteva îmbunătăţiri notabile faţă de predecesor dar lasă de dorit la câteva capitole.
Există în Bucureşti baruri şi restaurante foarte faine, în care te simţi bine de prima oară şi în care îţi doreşti să revii. Unul dintre acestea, pub despre care am tot uitat să povestim, este O’Hara, un bar irlandez din oraşul vechi. Am observat pubul încă dinainte de a fi deschis, acum un an şi …
În ianuarie 2008 scriam în Capital că piaţa imobiliară stă pe gheaţă subţire şi că din cauza unei probabile crize a finanţării, colapsul e aproape. N-o să am pretenţia că mi-am recăpătat cel mai repede luciditatea, pentru că au făcut-o alţii cu luni de zile înaintea mea. A fost însă, unul dintre primele, dacă nu …
Aşa după cum spuneam la sfârşitul lui noiembrie s-a vorbit despre fuziunea dintre fondul de investiţii Immofinanz şi nepotul său Immoeast, creat pentru investiţiile din Europa Centrală şi de Est.
Mediafax scrie azi, la 20 de zile după BC că preluarea se va face prin intermediul unei majorări de capital de 589 de milioane de euro şi al unui schimb de …
Am un prieten care se ocupă, printre altele, de vânzarea coşuleţelor-cadouri de sărbători (Crăciun şi Paşte.) Adică achiziţionează separat toate produsele şi face un coşuleţ frumos numai bun de dat cadou atunci când nu ai nicio idee. Evident, clienţii sunt aproape în totalitate companii care fac astfel de cadouri partenerilor de afaceri.
Pentru a acoperi cât …
Chiar şi în absenţa unui Guvern stabil, adică susţinut de o majoritate parlamentară, anul 2010 mai are puţin şi vine peste noi. Economia va merge în continuare în ciuda piedicilor pe care politicienii le pun în mod sistematic. Drept pentru care merită încercat să estimăm care vor fi cifrele principale ale anului viitor. Tema porneşte …
Senatorul PD-L Iulian Urban are blog. Şi pentru că are blog scrie pe el. Şi pentru că scrie pe el, unii citesc, printre ei şi eu, iar după ce am citit un material publicat de Urban pe 4 decembrie mi-am reexersat talentul demult uitat de a-mi face cruce cu stânga. A pus acolo senatorul un interviu cu …
Dacă v-aţi gândit să vă luaţi monitorul PC-ului şi TV-ul cu voi, HTC HD2 face un pas în direcţia doriţei voastre. Punctele tari sunt Windows Mobile 6.5 care acum e prietenos, integrează reţele sociale ca Facebook şi Twitter, are funcţii avansate de ofiice dar şi aplicaţii fun, împreunp cu interfaţa grafică Sense de la HTC care îl face un Windows phone mai prietenos. Punctele slabe sunt Windows Mobile 6.5 şi interfaţa Sense, care încă agaţă şi tot nu m-au convins că există o tastatură virtuală care măcar să se apropie de una fizică.
Are 60 de ani şi nu-i arată. Evreu născut în România, a plecat din ţară în anii ’60 şi s-a întors ca mulţi dintre conaţionalii lui să facă afaceri aici. A făcut comerţ cu zeci de mii de tone de grâu şi acum face parte dintr-o tagmă hulită de români. Vinde apartamente. Mai departe vedem ce …
O prietenă de pe Facebook are ca moto un citat din Saint-Exupery: „A goal without a plan is just a wish“, sună el în engleză. Nu ştiu cum sună în franceză şi am uitat dacă e din Zbor de Noapte sau din Citadela… Ideea e că îmi place să-mi amintesc citatul ăsta din când …
Pentru că, nu-i aşa, trăim decenii de împliniri măreţe şi tocmai am dat copy/paste la preşedinte, rezultatele financiare ale companiei România arată că suntem în continuare cu pantalonii în vine. INS-ul vine şi spune băi nerecunoscătorilor tocmai v-au crescut salariile. Adică din septembrie până în octombrie românii au câştigat în plus 16 lei, adică 1,2%, …
Flamingo International nu a reuşit să ducă până la capăt negocierile începute cu ING Bank pentru restructurarea creditului de 17,5 milioane euro. S-a ajuns astfel la cererea insolvenţei de către Flamingo, iar ING a pornit executarea silită a stocurilor de marfă aflate în magazine. Acţionarii susţin, prin vocea directorului general adjunct al companiei, Adrian Olteanu, …
Cel de-al treilea operator de pe piaţa telecom autohtonă îşi ia în serios oferta pentru segmentul business şi „prosumer“ (professional consumer). Cosmote România va lansa în zilele următoare serviciul BlackBerry, însoţit de o gama iniţială de câteva telefoane sub populara marcă a producătorului canadian, spun surse din piaţă. Posibil ca acestea să …
Grupul italian Fiat a început o largă operaţiune de reparaţii pentru modelele Grande Punto fabricate în 2008 şi 2009. Conform ANE, circa 500.000 de autoturisme vor fi rechemate la dealeri pentru a se remedia o problemă descoperită la coloana de direcţie. Aceasta este cea de-a treia intervenţie a producătorului asupra sistemului de direcţie în ultimii …
Aştept încheierea perioadei electorale şi a alegerilor dinainte să înceapă. În adânca lor înţelepciune politicienii au reuşit să ne bage într-un mare rahat economic şi să ne decredibilizeze în faţa instituţiilor internaţionale cu mult înainte de startul alegerilor. Personal, îi consider pe toţi vinovaţi, fără excepţie.
Speram ca stabilirea unui preşedinte pentru următorii cinci ani să …
Micuţul emirat Dubai (circa 4.400 de km pătraţi, 2,2 milioane locuitori), parte a celor şapte regiuni federale ce compun Emiratele Arabe Unite, a încercat să modifice modelul economic al regiunii bazat pe exploatarea resurselor de ţiţei, prin transformarea într-un centru de super-lux. Ştiu, nu sună foarte bine, dar cam acesta este modelul pe care Dubai …
Juriul COTY (Car of the year) a anunţat câştigătorul ediţiei din acest an a renumitului concurs. Deloc surprinzător, acesta este Volkswagen Polo. Aşa cum paria Business Cover încă de la începutul lui octombrie, de pe podium nu aveau cum să lipsească VW Polo şi Opel Astra, doar cel de al treilea model fiind o surpriză …
